Foto: Pixabay.com

Burlanele şi coşurile de fum sunt generatoare de incendii în perioada premergătoare sezonului rece, reprezentanții ISU Harghita recomandând cetăţenilor „să desfăşoare, prin operatori specializaţi, acţiuni de verificare şi curăţare a acestora”, potrivit stiripesurse.ro.

Numărul unor astfel de incendii să crească, dacă nu se iau măsurile necesare, avertizează ISU Harghita

De asemenea, ISU Harghita recomandă şi respectarea cu stricteţe a măsurilor de prevenire, cum ar fi izolarea corespunzătoare a coşurilor de fum,  fiind interzise orice fel de improvizaţii la acestea. Pompierii militari harghiteni au intervenit, de la începutul lunii septembrie, la un număr de zece incendii cauzate de coşurile de fum deteriorate, necurăţate de funingine sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat, că trei dintre aceste incendii au avut loc la unele apartamente de la etajele superioare, din blocuri de locuinţe aflate în municipiul Topliţa, unde încălzirea se face pe bază de lemne

Incendiile se puteau extinde la acoperişurile blocurilor, dar acest lucru nu s-a întâmplat, datorită intervenţiei rapide a pompierilor, nefiind nevoie nici de evacuarea locatarilor din blocurile în cauză. Un incendiu provocat de coşul de fum necurăţat s-a produs şi în noaptea de luni spre marţi şi la o locuinţă din localitatea Tulgheş, pompierii militari şi civili acţionând pentru stingerea acestuia, reuşind limitarea propagării flăcărilor la întreaga casă, „fiind afectate doar grinzile din lemn aflate în apropierea coşului de fum”.

Familiile vulnerabile din România se pot înscrie în programul „Prima conectare la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare”