Familiile vulnerabile din România se pot înscrie în programul „Prima conectare la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare”

Cererile de solicitare a finanțărilor se pot depune de pe data de 1 noiembrie.

Programul ‘Prima conectare la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare‘, prin care se sprijină familiile și persoanele singure cu venituri reduse va începe pe data de 1 noiembrie, potrivit romaniatv.net.

 Măsura are ca scop sprijinirea familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse, care au media veniturilor nete lunare sub salariul minim brut pe ţară garantat la plată pe membru de familie, pentru plata cheltuielilor de branşare sau racordare la sistemul public de alimentare cu apă sau de canalizare

Solicitanţii care pot depune cereri de finanţare sunt operatorii de servicii de utilităţi publice sau operatorii regionali de servicii de utilităţi publice din sectorul de apă sau apă uzată. Aceştia sunt eligibili şi sub condiţia încheierii de parteneriate, în calitate de lideri, cu Unităţi Administrativ – Teritoriale (UAT) sau cu Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI). AFM a transmis că alocarea financiară acordată prin PNRR pentru lucrările de branşare sau racordare a gospodăriilor vulnerabile la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare din cadrul Investiţiei I3 este de 168 milioane de euro. Valoarea maximă eligibilă a proiectului corespunde unui cost unitar de cel mult 1.900 euro pe gospodărie racordată sau branşată la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare (fără TVA). Rată de finanţare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA.

Prima rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă şi canalizare”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), se va derula în perioada 1 noiembrie – 15 decembrie, în limita bugetului maxim eligibil alocat, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM)

„În data de 13 octombrie 2022, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 2605/2022 pentru aprobarea Ghidului specific – Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă, componenta C1 – Managementul apei, investiţia 3. Sprijinirea conectării populaţiei cu venituri mici la reţelele de alimentare cu apă şi canalizare existente. Astfel, conform ordinului, în perioada 1 noiembrie 2022, ora 10:00 – 15 decembrie 2022, ora 23:59, în limita bugetului maxim eligibil pre-alocat, se desfăşoară prima rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului ‘Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă şi canalizare’ finanţat din PNRR. Cererile de finanţare se vor transmite la AFM prin aplicaţia informatică destinată programului care va fi disponibilă pe site-ul instituţiei, www.afm.ro„, se arată în comunicat.

Călătorii gratuite cu trenul în țările din Europa, pentru tinerii din România