Campania electorală pentru „locale” a intrat în linie dreaptă, iar premierul Ludovic Orban, aflat la o reuniune electorală în Olimp, le-a cerut liberalilor să se mobilizeze cu toții pentru această „ultimă sută de metri”, mai ales că au în față un adversar lipsit de scrupule.

„Ne luptăm cu un adversar care nu are scrupule, care e în stare de orice ca să obţină voturi pe care nu le merită, e în stare să corupă, e în stare să fure, e în stare să falsifice procese verbale electorale, e în stare să intimideze angajaţi din companii sau din instituţii publice pentru a-i determina să voteze împotriva voinţei lor”, a declarat Orban.

O „ușă în nas”

În ceea ce privește situația punctuală de la Constanța, Orban a acuzat actuala administrație pentru „ușa în nas” trântită potențialilor investitori.

„Ne bătem cu nişte indivizi care au ţinut pe loc Constanţa, în timp ce constănţenii au sărăcit sau dacă au vrut să-şi găsească un rost în viaţă, au fost nevoiți să plece în străinătate. Iar ei s-au îmbogăţit cu neruşinare. Niciunul din miile de investitori care au vrut să investească în Constanţa nu au primit altceva decât o uşă în nas. Nu au existat bani decât pentru ei, în timp ce toţi ceilalţi au fost alungați departe de orice fel de posibilitate de reuşi în viaţă”, a acuzat Ludovic Orban, citat de b1.ro.

Candidatul PNL la Primăria Constanța este Vergil Chițac. Potrivit celui mai recent sondaj comandat de PSD la nivelul municipiului Constanța, Chițac ar obține 31,3% din voturi, în timp ce actualul edil, social-democratul Decebal Făgădău, ar lua doar 25,1%. Deputatul Stelian Ion, candidatul USR-PLUS la Primăria Constanța, ar obține doar 15% din voturi.

Alegerile locale se vor desfășura pe 27 septembrie, acestea fiind programate inițial pentru luna iunie, dar amânate din cauza pandemiei cu noul coronavirus.

Citește și: Guvernul vrea drum expres spre plaja cea mare

#News