Tania Budi, „ușor” schimbată după prima operație estetică

„Nu sunt adepta intervențiilor care modifică trăsături”

Tania Budi este una dintre puținele vedete autohtone care și-au acceptat cu demnitate vârsta, dar mai ales ridurile. Prima sa operație estetică a avut-o în aceasă primăvară, la 53 de ani, și a fost la nivelul pleoapelor.

Potrivit „Ce se întâmplă doctore?” (CSID), Tania a luat această decizie pentru a rezolva o problemă ce se accentuează în special după 40 de ani, atât la femei, cât și la bărbați: pielea de la nivelul pleoapelor și cea de deasupra ochilor se lasă sau crează pliuri inestetice care duc la un aspect neodihnit al feței, dar care la un moment dat poate să pună probleme și privirii periferice.

„Sunt foarte fericită cu decizia pe care am luat-o de a apela la această intervenție denumită blefaroplastie. Nu sunt adepta intervențiilor care modifică trăsături, dar susțin ideea de proceduri discrete care te ajută să arăți mai bine rămânând tu însăți. (…) Rezultatele sunt minunate! Locul s-a vindecat perfect, cicatricile au dispărut și am privirea mereu fresh, odihnictă, chiar dacă uneori nu apuc să dorm chiar cât ar trebui. În plus, machiajul se așază perfect! Sunt extrem de încântată”, a declarat Tania Budi pentru CSID.

Tania Budi, în anii 90, când era în relație cu celebrul Cătălin Botezatu

Tania, mai aproape de „natural”

Tania Budi a apelat la această metodă pentru că era deranjată de imaginea mereu obosită pe care o vedea dimineața, în oglindă. Și cum pune destul de mult accent pe aspectul estetic, nu a ezitat când medicul estetician i-a recomandat  blefaroplastia, mai ales că acum poate să își și aplice fardurile în mod corect, fără „pliurile” inestetice.

 Până la momentul primei sale operații, făcute după vârsta de 53 de ani, vedeta a apelat doar la tratamente non-invazive sau, cel mult, minim invazive.

Alte persoane publice, pentru care imaginea contează extraordinar de mult, au recurs la diverse operații încă de la vârste „fragede”. Astfel că au ajuns ca la 40 de ani să nu mai semene câtuși de puțin cu varianta de la 25 sau 30 de ani, ba chiar să nu se mai recunoască nici ele, cu „buletinul” sau poza în mână.

Citește și: Bianca Dragușanu și cea mai bună variantă a sa