Hora în cimitir, în a doua zi de Paște

Zeci de localnici și mulți copii îmbrăcați în costume populare au participat la slujba de la biserică și apoi s-au prins în horă. 

Hora în cimitir sau „hora de pomană” este un ritual vechi, dedicat tinerilor care au murit. În trecut, tradiția de Paște era urmată în toată zona Olteniei, dar acum puține comune din județul Dolj o mai transmit mai departe. În județul Dolj, hora de pomană se ține în prima săptămână după Paște, în funcție de localitate, potrivit digi24.ro.


Zeci de localnici și mulți copii îmbrăcați în costume populare au participat la slujba de la biserică și apoi s-au prins în horă. 

Ei au primit dulciuri, ouă de Paște și trandafiri roșii.  „Un obicei al nostru la Călărași, o horă de pomană. Lumea vine, împarte pomeni. Sunt sentimente de tristețe, pentru că oamenii se gândesc la cei dragi lor”, a declarat un tânăr.
Potrivit lui Sorin Sandu, primar Călărași, există unele tendințe de amânare, de uitare sau de diminuare a fenomenului. cel mai important fiind păstrarea acestui fenomen cultural. „Ele trebuie transmise mai departe. Lăutarii invită sătenii la această horă, unde împart colaci, colivă, ouă roșii și vin. Hora se face cu un brad verde împodobit cu mere, dulciuri și batiste. Femeie: La tinerii care nu au nuntă, în a doua zi de Paște se face o horă de pomană, unde fiecare împarte ce vrea pentru persoana respectivă”, a declarat edilul.  Potrivit lui Olimpia Șovăilă, etnolog, este  o horă de pomană pe care cei apropiați o fac pentru tinerii necăsătoriți, care nu au apucat să-și întemeieze o familie, să facă o nuntă, și atunci cei apropiați împart coșulețe cu flori, cu dulciuri, cu ouă roșii, încearcă să își aline această suferință.

Ministerul Dezvoltării, anunț după atacarea site-ului instituţiei de către hackeri