Testele non-invazive, pasate între cele două ministere

MS:„Pentru folosirea testelor nu este necesară pregătire medicală sau condiții speciale de lucru”, astfel că decizia cu privire la utilizarea testelor non-invazive, la domiciliu, revine Ministerului Educației

Ministerul Sănătății (MS) a răspuns solicitării făcute de Ministerul Educației în privința efectuării testelor non-invazive, pe bază de salivă, la domiciliu, ca o soluție de a nu bloca procesul de screening.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, testele rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pot fi utilizate în scop preventiv, pentru încercarea de depistare timpurie a unor cazuri de infecție asimptomatice în rândul elevilor.  „Rezultatul pozitiv al unui test de salivă, ridică suspiciunea de posibilă infecție (caz suspect) și trebuie urmat de diagnostic prin metoda RT-PCR sau de un test antigen rapid. Pentru folosirea testelor nu este necesară pregătire medicală sau condiții speciale de lucru”, au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.

Totodată, aceștia au subliniat că legislația  în vigoare nu exclude utilizarea acestor teste la domiciliu, astfel încât decizia utilizării la domiciliu a testelor rapide revine sistemului educațional.

„La nivelul sistemului educațional, unități de învățământ sau Ministerul Educației, după caz, se vor putea stabili fluxurile pentru preluarea-predarea testelor, corectitudinea prelucrării/interpretării acestora, corectitudinea raportării și către cine se va face raportarea, în funcție de numărul de utilizatori, personalul didactic și nedidactic existent disponibil, numărul de cadre medicale de la nivelul unităților de învățământ etc”, se mai arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

Mai mult, procedura de management a cazului cu infectare va fi reglementată la nivelul unui Ordin comun al celor două ministere. Astfel, în aceste zile, reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Ministerului Educației se vor întâlni pentru a elabora actul normativ.

Testăm, dar nu avem încă testele

Testarea elevilor, dar și a cadrelor didactice și nedidactice urmează să fie făcută de două ori pe săptămână, lunea și joia, însă, potrivit edupedu.ro, acestea vor ajunge în școli cu o săptămână mai târziu decât se anunțase inițial, pentru perioada 21-25 noiembrie.

„Testele încă nu am ajuns în școli. După ultimele informații pe care le-am primit astăzi, ele vor ajunge cel mai târziu la jumătatea săptămânii viitoare, deși inițial am primit asigurări că vor ajunge la finalul acestei săptămâni, dar cert este că vor ajunge” a declarat Sorin Cîmpeanu, la un eveniment organizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi de Consiliul Naţional al Elevilor, citat de edupedu.

Mai mult, ministrul Educației susține că este nevoie de predictibilitate. „Suntem nevoiți să adaptăm lucrurile din mers. Știu foarte bine cât de mari sunt neajunsurile lipsei de predictibilitate. Știu foarte bine că sunteți nemulțumiți și v-ați dori mai multă predictibilitate”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Citește și: Ministerul Educației a anunțat varianta finală a formularului de consimțământ pentru testarea elevilor