Alexandru Rafila

Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, consideră nepotrivită corelația dintre numărul mare de noi cazuri de Covid 19 și începutul școlii, mai mult, acesta susține că este nevoie de o bună adaptare a măsurile de prevenție din fiecare școală.

„Ar fi foarte greșit să transmitem mesaj că numărul creșterilor se datorează școlii, pentru că școala a început abia de 2 zile. Creștem, va exista o creștere, rămâne să vedem cât de importantă va fi și ce impact va avea deschiderea școlilor. Dacă protejăm bătrânii, nu vom avea probleme.

Copiii când pleacă de la școală interacționează unii cu alții, asta nu putem să ținem sub control și aș pleda și pentru o regândire a măsurilor în anumite școli. Trebuie să adaptăm măsurile cu situația din fiecare școală, încât copiii să nu sufere, să se simtă confortabil, să nu meargă la școală și să simtă o frustrare, un stres pentru că, altfel, școala va deveni pentru ei o povară, nu o zonă de atracție. Noi trebuie să-i determinăm să meargă la școală, nu să refuze școala, a declarat Rafila conform Digi 24.

Reamintim că în ultimele 48 de ore, în România au fost înregistrate 3.392 de cazuri de infectări noi cu Covid, ieri fiind atins un record negativ, cu 1.713 cazuri.

Citește și: Tăriceanu o ține pe a lui. „Școala și alegerile trebuiau amânate”

#News