Narcisa Birjaru (Chefi la cuțite, Facebook)

Narcisa Birjaru a câștigat ediția a noua a emisiunii Chefi la cuțite de la Antena 1, în echipa lui Cătălin Scărlătescu. De altfel, Narcisa este prima femeie care s-a impus pe tărâmul chefilor, care se știe, este unul dominat de bărbați, deși doamnele sunt cele care „bucătăresc” mai des, dar în gospodărie. Însă premiera se pare că nu a fost bine primită, nici de internauții care au urmărit show-ul culinar, dar nici de foștii concurenți ai Narcisei.

Narcisa se mândrește cu etnia sa

După câștigarea premiului de 30.000 de euro, Narcisa Birjaru a a povestit, pentru Antena 1, că a pornit de la „spalat vase și a ajuns bucătar”, iar la 17 ani s-a angajat la un restaurant românesc, apoi a lucrat într-unul cu specific franțuzesc, în centru Capitalei, în ciuda faptului că este de etnie romă, lucru cu care, de altfel se mândrește.

„Nu pot să spun ca a fost un dezavantaj că am fost din etnia romă, pentru că eu sunt un om corect, muncitor, care mereu și-a urmat drumul. Nu am avut probleme, iar eu mă mândresc cu etnia mea! Faptul ca am crescut într-o familie frumoasă, care m-a susținut mereu, este cel mai important lucru care mi s-a întâmplat în viața mea!. A fost un moment frumos când am câștigat marele premiu la Chefi la cuțite. Faptul că sunt prima femeie din 9 sezoane care obține acest premiu mă bucură foarte tare”, a spus Narcisa, citată de Viva.

O casă, poate chiar și un restaurant

Întrebată ce va face cu premiul, tânara de 24 de ani, căsătorită de 10, a mărturisit că deși nu știe încă, și-ar dori ca acesta să fie avans pentru o casă. Mai mult, unul dintre visele ei este de a avea propriul restaurant, „în care să includ o bună parte dintre preparatele pe care le-am gătit în acest show. Pe meniu va sta la loc de cinste prăjitura lui mamaie și tocana specifică gătită în semifinală. Rămâne de văzut!”, a mai spus Narcisa.

Criticată de „anonimii” internetului

Dacă reacția lui Cătălin Scărlătescu a fost de felicitare pentru „eleva” sa, nu de aceeași părere au fost internauții, care sub „anonimatul” tastaturii au aruncat cu cuvinte grele la adresa câștigătoarei. „Sper că ai împărțit banii cu Alex și Valentina (n.r. – coechiperii Narcisei), fără ei erai acasă demult. În rest, nu mă mir ce s-a întâmplat, Chefi la Cuțite s-a transformat în festivalul tocăniței. Cel mai urât și mai fake sezon!” sau „Cât tupeu să ai să te lauzi cu premiul câștigat de fapt de alții!! Ești doar un caz social nicidecum un bucătar!”, sunt doar două dintre mesajele transmise.

Ștefan Borleanu, unul dintre finaliști, a postat un mesaj pe contul de socializare în care se observă nemulțumirea lui că Narcisa a câștigat marele premiu și spune că „am fost câțiva care meritam mai mult de la acest show”, adăugând că nu prea au ce învăța de la aceasta.

Citește și: Ana-Maria Mărgean câștigă sezonul 11 al emisiunii „Românii au Talent”