Adolescent din Vrancea, anchetat pentru conducerea fără permis

Tânărul de 15 ani a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor

Un adolescent de 15 ani este anchetat de poliţiştii din Vrancea după ce a condus o maşină. Atunci când a fost observat, din nou, în trafic nu a oprit la semnalul agenţilor. Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, iar la un moment dat băiatul a pierdut controlul volanului şi maşina a ieşit de pe şosea, potrivit stiripesurse.ro.

Conform IPJ Vrancea, marţi seară, poliţiştii din Odobeşti au observat un autoturism, care era parcat neregulamentar în staţia mijloacelor de transport în comun.

În urma verificărilor, poliţiştii au identificat persoana care a condus şi a parcat autoturismul în acel loc, fiind vorba despre un copil în vârstă de 15 ani. S-a stabilit că adolescentul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Câteva ore mai târziu, în cadrul controalelor rutiere făcute de poliţiştii din Odobeşti, acelaşi autoturism a fost observat în trafic, dar conducătorul auto nu a oprit la semnalele echipajului de Poliţie.

Poliţiştii au plecat în urmărirea autovehiculului, înspre municipiul Focşani, iar în intersecţia DN 2M cu DJ 205S adolescentul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ieşit în decor. În urma accidentului, băiatul de 15 ani a fost rănit uşor, leziuni suferind şi pasagerul din dreapta, în vârstă de 18 ani, cei doi fiind transportaţi la spital. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă.

Alertă într-un liceu din Gorj, după prăbușirea unei bucăți din tavan