Sursa foto: Hotnews

Leonid Sluțki, un parlamentar rus, a declarat în cadrul unei dezbateri în Parlament că militarii ucraineni care s-au aflat la Azovstal „nu merită să trăiască”, precizând că ar trebui luată în considerare pedepsa cu moartea.

„Nu merită să mai trăiască după crimele monstruoase împotriva umanității pe care le-au comis și pe care le comit continuu împotriva prizonierilor noștri”, a spus parlamentarul rus, potrivit Digi24.

De asemenea, președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a precizat că soldații ucraineni, „acești criminali de război capturați”, trebuie judecați cât mai repede pentru crimele pe care le-au făcut împotriva poporului rus.

Ţara noastră îi tratează uman pe cei care s-au predat sau au fost luaţi prizonieri

„Criminalii nazişti nu ar trebui să facă obiectul unui schimb de prizonieri. Ţara noastră îi tratează uman pe cei care s-au predat sau au fost luaţi prizonieri. Dar în ceea ce îi priveşte pe nazişti, poziţia noastră aici trebuie să rămână neschimbată: aceştia sunt criminali de război şi trebuie să facem totul pentru a-i aduce în faţa justiţiei”, a declarat acesta pe contul său pe Telegram.

Reamintim că peste 200 de soldați ucraineni s-au predat forțelor ruse, aceștia fiind baricadați la oțelăria Azovstal.

„În cursul ultimelor 24 de ore, 265 de combatanţi au depus armele şi au fost luaţi prizonieri, între care 51 grav răniţi”, a transmis ministerul într-un comunicat cu privire la stadiul ofensivei ruse împotriva Ucrainei, în cea de-a 83-a zi a războiului.

Liderul de la Kiev a declarat, luni, că trebuie salvate viețile „băieților noștri.”

 „Vreau să subliniez: Ucraina are nevoie de eroii săi în viaţă. Acesta este principiul nostru”, a comentat Zelenski.

Potrivit autorităților ucrainene, săptămâna trecută erau 1.000 de soldați în galeriile subterane ale imensului combinat siderurgic, acesta devenind simbolul rezistenței ucrainene de la invazia rusească din 24 februarie.

Citește și articolul: Putin nu-și vrea soldații morți înapoi. Un tren plin cu cadavre ale militarilor ruși a fost lăsat în urmă