Descinderi ale polițistilor din București într-un dosar de proxenetism

17 persoane sunt bănuite că au practicat prostituția în cadrul unor saloane de masaj erotic

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale, Sector 4 fac șase percheziții domiciliare, în municipiul București. Este vorbe desore un dosar penal în care sunt fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism potrivt g4media.ro.

7 persoane sunt suspectate că în perioada octombrie 2022 – februarie 2023 ar fi înlesnit practicarea prostituției, obținind  foloase patrimoniale, de pe urma acestei activități desfășurată de mai multe tinere, care activau sub paravanul unor saloane de masaj erotic.  

Persoanele vizate urmează a fi conduse la audieri. Cercetările vir fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4

. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. 

Saloanele de masaj erotic sunt vizate pe strada Agricultori Soimari și Litoralului. Cei 17 nu sunt cunoscuți, nu au cazier, se ocupau de toată organizarea, call center, pază, gestionarea banilor, organizare de petreceri de swingeri. 

Persoanele vizate au fost duse la audieri la sediul SIC 4 str Constantin Brâncoveanu nr 8. 

La percheziții au fost solicitați și polițiști de la investigarea criminalității economice. Din cercetări a reieșit că fetele erau angajate cu carte de munca, iar în casa marcat era înregistrat doar masajul, nu și serviciile extra, care nu apăreau în contabilitate.

Un bărbat a furat din curtea poliției din Botoşani un autoturism confiscat