În cursul după-amiezei de astăzi, umaniștii de la PPU (social-liberal) Sector 6, împreună cu președintele filialei George Tudorașcu au întreprins o acțiune de conștientizare a cetățenilor. Acțiunea a avut loc în parcul Moghioroș din Capitală unde umaniștii au stat de vorbă cu trecătorii despre proiectele ce ar urma să fie susținute de către aceștia pe viitor, prezentându-le deopotrivă doctrina partidului.

PPU (social-liberal), în parcul Moghioroș, Sector 6

George Tudorașcu, președintele PPU (social-liberal) Sector 6

Întrebat despre motivul acestei acțiuni, președintele filialei PPU (social-liberal) Sector 6 a declarat: „Ne-am adunat astăzi aici, în parcul Moghioroș din Sectorul 6, pentru a ne întâlni cu cetățenii și pentru a le prezenta doctrina noastră umanistă. Este foarte important de știut că noi, umaniștii, vom susține întotdeauna proiectele legate de construirea mai multor locuri de joacă, întărirea măsurilor de siguranță civilă sau simplificarea interacțiunii cetățeanului cu Primăria. La fel de importantă pentru noi este demararea proiectului pentru construcția unui spital pentru copii. În egală măsură, umaniștii își doresc mai multe spații verzi, mai multă natură, mai puțină toaletare iresponsabilă și neconformă a arborilor. Este necesar ca atât copii, cât și seniorii noștri să aibă parcuri îngrijite și pline de verdeață, în care să-și poată petrece timpul liber, cel destinat relaxării.”

În cadrul acțiunii din parcul Moghioroș, umaniștii au împărțit apă, odorizante pentru autoturism, pliante, cât și broșuri cu doctrina Partidului Puterii Umaniste (social-liberal).

Citește și: PSD, PPU (social-liberal) și ALDE, într-o nouă alianță pentru Sectorul 4

#News