O nouă alianță pentru alegerile locale de sector!

În cursul zilei de astăzi, PSD, PPU (social-liberal) și ALDE au pus bazele unei noi alianțe pentru Sectorul 4. Cu toate că, cel puțin momentan, vorbim despre un protocol de alianță ce are ca scop unirea forțelor celor trei partide pentru susținerea unui candidat comun la alegerile locale 2020 ale Sectorului 4, nu este exclus ca, în timp, această alianță să creeze punctual un precedent în toată țara.

În Alianța pentru Sectorul 4 se urmărește susținerea unui singur candidat comun puternic care să reunească valorile și principiile atât ale PSD, cât și ale PPU (social-liberal) și ALDE. Cel mai probabil vorbim despre candidatul la primăria Sectorului 4, din partea PSD, de altfel, actualul primar al Sectorului 4, Daniel Băluță.

PPU (social-liberal), un partener de încredere al PSD

Încă de la înființare, PPU (social-liberal) a declarat că, prin natura sa umanistă, se adresează în primul rând oamenilor. De altfel, aceștia au întreprins la nivelul Capitalei o serie de acțiuni ce au venit în sprijinul populației, în timpul stării de urgență, acordând persoanelor defavorizate măști, formulare pentru declarațiile pe proprie răspundere și mănuși de unică folosință. Astfel, asemenea acțiuni intră în spectrul social, cel cu care se identifică doctrinar și PSD.

În ceea ce-l privește pe Daniel Băluță, actualul primar al Sectorului 4, cel susținut pentru încă un mandat de PSD, acesta s-a remarcat la rândul său prin schimbări de bun augur aduse sectorului, cât și prin activități sociale întreprinse în timpul stării de urgență, ceea ce explică susținerea PPU (social-liberal).

Citește și: PPU-SL și Piedone au împărțit astăzi 10.000 de măști, mănuși și declarații în Sectorul 5

#News