Compania Națională Administrația Porturilor Maritime a desemnat câștigătoarea procedurii de selecție pentru ranfluarea navei Hind din portul Midia. Este fix firma care nu are nicio experiență în astfel de operațiuni, GSP controlată de miliardarul constănțean Gabriel Comănescu. Oficial, compania a avut cea mai ieftină și rapidă ofertă, neoficial cine știe?

Probabil că nu este nicio legătură între noul director al CNAPMC, Costel Stanca, penelist constănțean de frunte și Gabriel Comănescu, finanțatorul din umbră al PNL- ului la ultimele alegeri locale de pe litoral. Probabil că totul a fost pe bune și gurile rele, printre care și subsemnatul, care vor susține că zecile de mii de leșuri de ovine înecare nu vor fi scoase la timp de angajații lui Comănescu, vor doar răul, cine știe, vom vedea.

Cert este că dintre toți ofertanții la procedura de selecție “Servicii de dezeșuare și ranfluare a navei Queen Hind și scoatere și neutralizarea încărcăturii din interiorul navei”, GSP Logistic- GSP Offshore și-a asumat cel mai redus timp de execuție, respectiv 35 de zile, în condițiile în care CNAPMC a cerut în caietul de sarcini un maximum de 45 de zile.

Restul ofertanților nu s- au hazardat să înainteze termene sub 40 de zile. Prețul oferit de GSP pentru toată această afacere a fost de 19, 15 milioane lei, competitiv și el, cu mențiunea că atât durata execuției, cât și prețul vor putea fi modificate în funcție de necesități. Curat- murdar Coane Fănică.

Afaceri noi, clienți vechi

CNAPMC, cuibușor de nebunii. Penelist

Peneliștii constănțeni, dar și colegii lor de la centru au bifat o mare realizare odată cu însușirea CNAPMC. Tradițională în fieful PNL, CNAPMC a fost și probabil va redeveni o important sursă financiară pentru campanile peneliștilor.

Pentru cârcotași le reamintesc trecutele campanii locale de pe litoral, atunci când administrația portului a finanțat la greu mai mult sau mai puțin legal posturi de televiziune și alte instițuții media peneliste. Dacă nu mă credeți, întrebați-l! Fostul secretat de stat de la transporturi, fost director general al CNAPMC, fost șmecher penelist Constantin Matei.

În ultimii ani la conducerea CNAPMC s-au infiltrat pesediști, dar se pare că acum premierul Orban a restabilit, ca să zicem, așa ordinea. Referitor la actualul directior general Costel Stanca, menționăm doar că este vicepreședinte PNL municipiu Constanța și în același timp unul dintre potențialii candidați la fotoliul de primar din partea PNL.

Navă plină cu leșuri

A doua oară e cu noroc. Pentru GSP

Bugetul estimate pentru ranfluarea navei și neutralizarea încărcături acesteia este de patru milioane euro, iar timpul de execuție 45 de zile. Reamintim că trei companii, două din străinătate și una autohtonă s- au luptat pentru câștigarea contractului privind ranfluarea navei scufundate în portul Midia cu peste 14.000 de oi la bord.

Potrivit estimărilor specialiștilor, oile care s- au înecat odată cu scufundarea navei cântăreau în viu aproximativ 635 de tone. Acum după aproape două luni în apă, întreaga încârcătură cântărește aproximativ o mie de tone.

Comisia tehnică a CNAPMC a demarat negocierile de ordin tehnic cu ofertanții. În număr de trei: Sirius Salvage Limited Turcia, Ignațios Stanopoulos Shipping, trade & Tehnical Grecia și o debutantă în domeniu, GSP Logistic- GSP Offshore, controlată de miliardarul Comânescu. După diverse discuții în sistem de procedură concurențială (preț și durată), comisia CNAPMC a notificat pe 24 decembrie companiile că suspendă procedura, invocând o serie de acte lipsă de la toți participanții. Imediat după anul nou, procedura a fost reluată.

Reamintim că o navă cu 22 de membri ai echipajului, care avea la bord 14.600 de oi, s-a rasturnat la sfârșitul lunii noiembrie 2019, în Portul Midia, la scurt timp după ce ridicase ancora cu destinația Libia. Toate persoanele aflate la bord au fost salvate, însă majoritatea animalelor s-au înecat.

#Stiri