Draga Olteanu Matei
Draga Olteanu Matei

De mai bine de trei zile, actrița Draga Olteanu Matei, în vârstă de 87 de ani, a fost subiectul știrilor și subiectul îngrijorărilor. A ajuns în stare gravă la spitalul ”SF. Spiridon” din Iași, fiind transferată de la Piatra Neamț.

Actrița a fost la un pas să ia parte la tragedia care a avut loc seara trecută în Piatra Neamț, unde secția ATI a spitalului a ars în întregime în urma unui incendiu.

Draga Olteanu Matei a suferit o hemoragie digestivă superioară, iar cu câteva ore înainte de tragedia de pe secția ATI, Draga Olteanu Matei a fost mutată. Noroc uriaș, salvare în ultima clipă sau destin, actrița se află în continuare sedată și internată la Terapie Intensivă. Medicii i-au făcut și un test pentru a depista dacă are noul coronavirus, iar rezultatul a ieșit negativ.

”Pacienta a fost adusă în Urgență de la Spitalul Piatra-Neamț, a suferit o hemoragie digestivă superioară, cel mai probabil cauza ar fi tratamentul anticoagulant pe care pacienta îl are pentru o afecțiune cardiovasculară. Este vorba și de o pacientă cu afecțiuni cronice, boli cardiovasculare și endocrine. Este în anestezie terapie intensivă, a fost tratată, sedată, investigată, este stabilizată în acest moment și se fac eforturi ca starea ei să fie stabilizată în continuare”, transmite șefa UPU Iași, arată Cancan.

Cu toate acestea, medicii au reușit să o stabilizeze pe actriță. Este important de menșionat faptul că Draga Olteanu Matei suferă și de alte patologii, precum afecțiunile cardiovasculare și cele endocrine:

“Sperăm ca evoluţia să fie una favorabilă. Doamna are şi altă patologie. Are afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni endocrine, care trebuie evaluate şi tratate în continuare”, a spus dr. Cimpoeşu.

Citește și: Ce a rămas din Spitalul Județean din Piatra Neamț: candele și flori

#News