Un călugăr de la Mănăstirea Frăsieni, reținut preventiv pentru viol 

El este acuzat că ar fi violat minori

Un călugăr de la Mănăstirea Frăsinei şi un alt inculpat au fost arestaţi preventiv pentru viol şi corupere sexuală.Victimele sunt doi minori, unul în vârstă de 10 ani şi altul în vârstă de 13 ani, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Bărbaţii cercetaţi pentru viol ar fi întreţinut acte sexuale în incinta Mănăstirii Frăsinei, în perioada iulie – septembrie 2021, se arată în comunicatul citat, potrivit g4media.ro.

 În vara anului 2021, inculpaţii ar fi dezvoltat relaţii de amiciţie cu cei doi minori, cărora le dădeau diferite sume de bani şi cadouri pentru ajutorul acordat la vânzarea unor obiecte bisericeşti.

Ullterior i-ar fi atras în diferite încăperi ale mănăstirii unde ar fi întreţinut cu aceştia acte sexuale. Tot în luna septembrie 2021, pentru a-l determina pe minorul de 13 ani să suporte şi să efectueze acte sexuale, unul dintre inculpaţi i-ar fi oferit acestuia diferite sume de bani. Unul dintre inculpaţi a fost reţinut în ziua de 14 februarie, pentru viol în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată şi corupere sexuală (trei acte materiale), iar al doilea inculpat a fost reţinut în ziua de 17 februarie, pentru infracţiunile de viol în formă continuată şi corupere sexuală în formă continuată. În zilele de 14 şi 17 februarie cei doi inculpaţi, unul fiind călugăr la Mănăstirea Frăsinei, au fost prezentaţi, separat, judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a dispus arestarea preventivă a celor două persoane pentru o perioadă de 30 de zile. În cauză, procurorii au efectuat cercetări împreună cu poliţişti de la Secţia nr.1 de Poliţie Rurală Râmnicu Vâlcea.

Proprietarul celor trei câini care au rănit grav un băiat din Botoșani a fost reţinut