foto presidency.ro

Comitetul pentru Situații de Urgență se va reuni din nou în cursul zilei de astăzi pentru a discuta noile reglementări ale stării de alertă ce va să vină. După cum bine știm, starea de alertă și mai ales prelungurea acesteia reprezintă subiectul fierbinte al perioadei, întrucât partidele politice importante ale „scenei” românești nu prea s-au pus de acord în ceea ce privește viitorul.

Pe de-o parte Guvernul PNL și-a dorit prelungirea stării de alertă cu încă 30 zile, motivându-și decizia cu evoluția răspândirii virusului, pe de altă parte, PSD, ALDE, PRO România, USR și UDMR au zis „nu și nu”, afirmând că prelungirea stării de alertă în condițiile puse de PNL reprezintă o decizie nefondată.

Pentru a elimina orice suspiciune, Ludovic Orban a susținut că starea de alertă nu are absolut nicio legătură cu politica

„Decizia de prelungire a stării de alertă, repet, nu este o decizie politică, este o decizie care este fundamentată de evaluări, de analize care sunt făcute de specialişti, de epidemiologi şi care consideră indispensabilă prelungirea pentru 30 de zile a stării de alertă, pentru că starea de alertă îţi dă toate acele instrumente de care ai nevoie ca să poţi să aplici regulile”, a afirmat Orban.

Astfel, în cursul zilei de astăzi vom afla efectiv ce are de gând Orban să pună în practică și ce nu, judecând lista de priorități și cerințe a celor de la PSD, anunțată în cursul zilei de ieri.

Citește și: Cele 5 porunci stare de urgență – stare de alertă

#News