Sute de blocuri din București nu au apă caldă și căldură, în urma celei mai mari avarii produse până acum!

Peste 3.000 de blocuri din Capitală nu au apă caldă și căldură

Avarie de proporții în București! Mai mult de 3.000 de blocuri din Capitală nu au apă caldă și căldură. Aceasta este cea mai mare avarie din București care s-a produs până acum.

„Țeava se poate sparge oricând… vara, iarna, când e ger sau nu”

Locuitorii unuia din zece blocuri nu au căldură. Problema este mai mare în privința furnizării apei calde. Mai precis, un bloc din 3 nu beneficiază de apă caldă. Claudiu Crețu, directorul Termoenergetica a venit și cu o explicație care nu se știe cât poate ține de cald, el declarând că : „Țeava se poate sparge oricând… vara, iarna, când e ger sau nu. O problemă este această variație mare de temperatură între noapte și zi. Dar cauza principală este vechimea rețelei”.

Termoenergetica estimează că cele mai multe avarii vor fi fi rezolvate în cursul zilei de miercuri.

Furnizarea agentului termic este oprită sau deficitară, luni, la peste 600 de blocuri, case sau instituții din Capitală, potrivit comunicatului postat pe site-ul companiei municipale Termoenergetica. Sute de clădiri din București nu au zilnica apă caldă și căldură.

În Sectorul 1, sunt afectate de oprirea apei calde şi a căldurii 78 de blocuri sau imobile, din cauza unor avarii la circuitul primar sau la furnizorul de gaze. 79 de blocuri sau imobile din Aviaţiei se confruntă cu o furnizare deficitară, din cauza parametrilor necorespunzători pentru furnizarea apei calde sau agentului termic primar.

În Sectorul 2, apa caldă a fost oprită la nouă blocuri din strada Carei şi Bld. Basarabia, ca urmare a lucrărilor de înlocuire a unei vane în punctul termic. Sunt probleme în furnizarea agentului termic la 132 de blocuri sau imobile din cauza lipsei parametrilor pentru livrarea apei calde sau a încălzirii.

În Sectorul 3, apa caldă sau încălzirea au fost oprite la 109 blocuri în zonele Bld. Octavian Goga, Calea Călăraşi, Bld. Theodor Pallady, Calea Vitan, Bld. 1 Decembrie, ca urmare a lucrărilor de remediere a avariilor în punctele termice sau pe reţele.

În Sectorul 5, nu au apă caldă și căldură peste 228 de blocuri sau imobile de pe strada Mărgeanului, Şoseaua Alexandria, Şoseaua Sălaj, Cal. Ferentari, Bld. Naţiunile Unite.

În Sectorul 6, apa caldă e oprită la 26 de blocuri. Cauza este producerea unor avarii pe str. Romancierilor, Bld. Timişoara, Bld. Iuliu Maniu.

Citește și: Cozi și mulți nervi în aeroportul din București