FOTO: Digi24
FOTO: Digi24

S-au redeschis școlile, iar elevii se confruntă cu masca obligatorie, fie că vorbim de orele din clasă sau de ora de educație fizică. Ora de sport nu are vreun regim preferențial dar, cu toate acestea, Ministerul Educației a formulat însă o propunere care ar permite elevilor să facă sport fără mască.

Conform propunerii, se va păstra distanța de 1,5 metri, iar elevii vor continua să evite sporturile de echipă. De asemenea, o soluție ar fi și organizarea orelor de educație fizică în aer liber ori de câte ori este posibil.

Medicul pediatru Mihai Craiu vine cu informații în ceea ce privește sănătatea copiilor. În acest context, medicul a fost întrebat dacă elevii ar trebui să poarte mască la orele de educație fizică, iar părerea acestuia a fost că totul poate depinde de vârstă, de starea de sănătate și de locul și intensitatea efortului sportiv.

Masca afectează capacitatea de efort

Răspuns scurt: masca afectează capacitatea de efort, hiper-ventilația pe durată mai mare de 15 minute cu masca pe față nu e indicată”, a spus medicul.

Aceste precauții sunt pentru sportul în interior, potrivit lui Mihai Craiu.

De asemenea, medicul pediatru a explicat că oxigenul în aer este într-o proporție de aproximativ 21%, iar în momentul în care purtăm mască sau fular concentrația scade la 19,5%.

Se știe din sporturile de performanță asta. E ca și când ai exersa la altitudine de 600 de metri.

Copiii ar trebuie fie să facă pauze în timpul orelor de sport, fie să nu folosească masca, să stea la distanță. În aer liber – fără mască”, a adăugat pediatrul Mihai Craiu.

Cum este în alte state europene?

HotNews a publicat o analiză conform căreia putem compara situația din alte state în ceea ce privește purtarea măștii la ora de educație fizică.

Austria – purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie, dar poate fi recomandată în cazurile în care este necesar.

Belgia – purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie.

Bulgaria – purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie, însă elevii trebuie să mențină o distanțare fizică de minimum 1,5 metri.

Cehia – nu se organizează ore de educație fizică.

Estonia – purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie.

Finlanda – purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie.

Franța – organizarea orelor de educație fizică este permisă doar în aer liber, nefiind obligatorie purtarea măștii.

Italia – regiunea Veneto: purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică este obligatorie pentru activitățile desfășurate în interior. Elevii pot renunța la mască numai dacă este menținută constant o distanță fizică de cel puțin 2 metri. Este așteptată o recomandare în acest sens din partea Ministerului Educației, iar regiunile vor decide asupra modalităților concrete în care aceasta va fi aplicată.

Luxemburg – purtarea măștii este obligatorie pentru copiii cu vârsta mai mare de 6 ani care se deplasează către și de la locul de desfășurare a activităților fizice, în vestiare și până la momentul începerii orei de educație fizică, dar nu și în timpul orelor de educație fizică.

Slovenia – purtarea măștii este obligatorie pentru copiii care se deplasează către și de la locul de desfășurare a activităților fizice, în vestiare și până la momentul începerii orei de educație fizică, dar nu și în timpul orelor de educație fizică. Sunt deschise doar școlile din învățământul primar.

Spania – legea stabilește excepția de a nu purta o mască atunci când se orele de educație fizică se practică individual și în aer liber sau când, ca urmare a naturii activităților, utilizarea unei măști este incompatibilă. În exercitarea competențelor lor, comunitățile autonome pot impune condiții mai restrictive și stabilit propriile reglementări în acest sens.

Suedia – purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie. (Notă: Datele au fost centralizate de către Ministerul Educației).

Citește și: Părinți umiliți pentru că au cerut ajutorul de la Ambulanță