Posta Polonia
Posta Polonia. Sursa foto:alamy.ro

1000 de poștași din Polonia vor fi învățați să tragă cu arma și să acorde primul ajutor în cadrul planului național de promovare a participării civile la apărarea țării. Proiectul, pus în aplicare de către Serviciul Național de Poștă din Polonia, este numit „Bine ați venit la arme”, participarea fiind complet voluntară, cu excepția angajaților care au deja pregătire militară anterioară sau care dețin o licență de arme, potrivit g4media.ro.

Angajații vor primi beneficii de angajare, după terminarea instruirii, fiind astfel stimulați să participe la antrenamente ce includ practici de tragere cu arme de foc sau lecții de autoapărare

Numărul locurilor este limitat la 1.000, din cauza lipsei armelor, muniției și a instructorilor disponibili din rândul angajaţilor Poștei. Daniel Witowski, purtătorul de cuvânt al Poştei, a declarat că Poşta dorește să dezvolte și să consolideze competențele necesare în rândul angajaților săi în cazul unei situații de criză, fiind  o entitate de o importanță economică și strategică deosebită, Potrivit lui Daniel Witowski, în cazul unei situații de urgență națională, Serviciul Național de Poștă ar fi responsabil cu distribuirea cardurilor de mobilizare către civili.

Unii poștași dezaprobă programul, subliniind că îmbunătățirea condițiilor de muncă este „mai importantă și mai necesară”

 Un reprezentant sindical al Serviciului Naţional de Poştă a denunţat că instituția „suferă de ani de zile de o lipsă de personal”, în timp ce  „peste 55% dintre angajaţi au salarii sub salariul minim”. Serviciul Naţional de Poştă din Polonia a mai lansat o campanie de informare în rândul angajaților săi pentru a-i încuraja să facă parte din cadrul Forțelor Teritoriale de Apărare, organism format din voluntari civili care sunt periodic instruiți în folosirea armelor și instrucție militară.

Inițiativă inedită: Copaci inteligenți, amplasați în Brașov