Adrian Năstase, ca de la un lider (condamnat) la altul

În perioada post detenție, Liviu Dragnea „va fi urmărit în continuare de DNA”

Adrian Năstase, primul fost premier al României condamnat pentru fapte de corupție, îi dă sfaturi lui Liviu Dragnea, cel care a fost eliberat condiționat după 2 ani și 2 luni de detenție. Iar ca de la un fost lider al social democraților la altul, Năstase nu a ezitat să își exprime bucuria pentru eliberarea lui Dragnea, dar și îngrijorarea pentru perioada următoare, care, potrivit lui Năstase va fi una foarte dificilă.

„În primul rând mă bucur în plan personal pentru Liviu Dragnea. A fost o perioadă cumplită pentru el din câte am înţeles, inclusiv prin aceste nedreptăţi succesive legate de eliberarea condiţionată. Cred că este un moment în care poate să respire pentru o vreme uşurat, pentru că este evident că va fi urmărit în continuare de DNA, de un întreg sistem care, după părerea mea, ar trebui totuşi modificat din punctul de vedere al rolului pe care trebuie să îl aibe, inclusiv chestiunea eliberării condiţionate”, a declarat Adrian Năstase, în direct, la Antena 3.

Dragnea, o imagine bună, dar pentru cine

În ciuda statutului PSD, potrivit căruia Dragnea nu va putea fi membru al partidului pe care timp de trei ani l-a condus, Năstase este optimist în ceea ce îl privește pe proaspătul eliberat. Mai mult, este de părere că acesta va avea nu doar o imagine bună, ci și un rol important în viața politică românească, considerându-l ca fiind un potențial reprezentant al curentului suveranist din România.

„El va avea o imagine bună şi poate să aibă un rol – dar depinde de el dacă va dori să mai participe la viaţa politică, în condiţiile în care în toată Europa de răsărit a început un curent suveranist… Iar el poate să fie reprezentantul unui astfel de curent în România, în condiţiile în care altfel, în partidele tradiţionale nu mai există. El poate să fie sprijinit pentru un astfel de rol, dar bănuiesc că va exista intenţia din partea celor care vor mai multă Europă care vor încerca să îl blocheze din nou prin dosare, prin mersul la instanţe şamd”, a explicat fostul premier Adrian Năstase.

Citește și: Adrian Năstase trage cortina peste PSD