Dacă în 2016, România se confrunta cu un referendum fără precedent la noi în țară, cel pentru redefinirea conceptului de familie în Constituție, ca uniune dintre un bărbat și o femeie, iată că în 2021 opțiunile românilor par să se schimbe, numărul celor care sunt de acord cu relațiile dintre homosexuali sau lesbiene dublându-se.

De fapt, este posibil ca situația să se fi prezentat asemănător și în 2016, dacă este să analizăm rezultatul dezastruos al referendumului inițiat de Coaliția pentru Familie, metamorfozată acum în partidul lui George Simion și a lui Claudiu Târziu, cel din urmă fiind un aprig contestatar al acordării drepturilor egale pentru cuplurile de același sex.

S-a scandat, s-au adus cuvinte injurioase persoanelor gay, s-a făcut și referendum, însă totul a fost în van pentru susținătorii așa-zisei familii tradiționale care, printre altele, au sugerat la momentul respectiv că o familie nu este familie dacă nu este formată dintr-un bărbat, o femeie și copii „fără număr”. Ceea ce, tot la momentul respectiv, a generat polemici diverse, punându-se la îndoială inclusiv validarea familiilor monoparentale. Din fericire, referendumul a picat, însă din păcate susținătorii lui se află acum în Parlament.

Majoritatea tinerilor pun semnul egal între relația dintre persoanele de același sex și cea a dintre un bărbat și o femeie

Potrivit G4Media, rezultatul sondajului se prezintă în felul următor:

  • 75% dintre români consideră că este important să fii tratat cu respect și să îi tratezi pe ceilalți cu respect, aici fiind incluse și persoanele cu o altă orientare decât cea heterosexuală;
  • 68% dintre români sunt de acord că absolut toate familiile ar trebui protejate de lege în România, inclusiv familiile formate din persoane de același sex;
  • 71% dintre români consideră că legalizarea căsătoriei pentru familiile de același sex în România nu ar avea niciun impact asupra propriei vieți;
  • 43% dintre sunt de acord cu adoptarea unei forme de protecție legală pentru familiile de același sex în România;
  • 63% dintre românii care cunosc persoane gay sau lesbiene din familie sunt de acord cu căsătoria între persoanele de același sex;
  • 47% dintre românii care cunosc persoane gay.

Citește și: Codul Rutier ar putea suferi modificări. Utilizarea telefonului pe trecerea de pietoni, în dezbatere