FOTO românia liberă

Consiliul local al Sectorului 3 a aprobat, miercuri, 15 aprilie, o hotărâre prin care alocă 5 milioane de lei, adică mai bine de un milion de euro, pentru publicitate, bani cu care pesedistul Robert Negoiță să-și poată face imagine la televiziuni pe bani publici. Hotărârea este cu atât mai aberantă, în actulala criză dată de pandemia SARS CoV-2, cu cât pentru combaterea efectelor situației de criză, Primăria Sectorului 3 a alocat doar o cincime din suma dedicată publicității, adică doar un milion de lei.

Bani publici pentru moftul lui Negoiță

Cu circa două săptămâni înainte, acest proiect nu a întrunit voturile necesare, după ce consilierul liberal Inocențiu Voinea a solicitat, în plenul ședinței, lămuriri cu privire la modalitățile de măsurare a eficienței acestor campanii de publicitate, lămuriri pe care nici primarul, și nici direcția de comunicare a primăriei nu au reușit să le dea. De această dată, proiectul care va trebui dus la îndeplinire de fosta societate Amenajare Spații Verzi S3 SRL, condusă de șeful Pieței Sălăjean, societate rebotezată Smart City SRL, conține ca ofertă două poziții:

1. creație clip video de 30 de secunde, cu variantă de 15 secunde, și clip audio de 25 de secunde, cu variantă de 15 secunde, în valoare de 4.778.660 de lei și, vezi, Doamne!, respectând observația opoziției, un al doilea punct,
2. trei studii de impact prin telefon, cu opinia unui număr de 900 de repondenți din Sectorul 3, în valoare de 221.340 lei.

Așadar, fosta societate de amenajare spații verzi a ofertat un clip video și unul audio în valoare de nici mai mult, nici mai puțin de un milion de euro, la cursul de azi!

„O hotărâre absolut rușinoasă, la care și-au dat concursul consilierii PSD și ALDE! Nu înțeleg cum pot costa două clipuri, unul audio și unul video, un milion de euro nici dacă mi-ar spune Negoiță că le va regiza Spilberg! Cred că intenționat au omis să treacă valoare difuzării acelor clipuri, căci aici este, fără doar și poate, suma cea mai mare, la difuzare, nu la creație. (…)

Citește și Firea ajută eroii din prima linie: Avem 600 de locuri de cazare

Doar un milion de lei pentru a proteja cetățenii sectorului de coronavirus

Sunt ziarist de profesie, știu că le e greu acum confraților mei din presă, că la televiziuni s-au tăiat salarii pe motiv că nu mai vin contracte de publicitate în această perioadă. Dar, ce să vezi, companiile private nu-și mai permit să plătească publicitate, dar își permite o primărie, această primărie pesedistă, condusă de pesedistul Robert Negoiță! Cinci milioane pentru a se împăuna el că e cel mai bun și doar un milion pentru a proteja cetățenii sectorului de nenorocitul de coronavirus care ne-a dat viețile peste cap. Unora, se pare, căci alții, își văd mai departe de treabă, nestingheriți, risipind banii publici!” – a tunat și fulgerat Inocențiu Voinea, contactat de redacția Ziua News după încheierea ședinței.

#NEWS