Un vulcan din Islanda a erupt pentru a doua oară într-o lună

Vulcan
Vulcan sursa foto pixabay

Un vulcan a erupt în Islanda, pentru a doua oară în patru săptămâni, lava ajungând duminică în oraşul costier Grindavík unde a distrus mai multe locuinţe. În timpul celei de-a cincea erupţii care are loc în sud-vestul insulei după anul 2021, lava s-a revărsat atât din vulcan, cât şi din fisurile apărute în sol, ceea ce a condus la evacuarea oraşului costier Grindavík, potrivit g4media.ro.

Un vulcan din Islanda a erupt pentru a doua oară într-o lună. În imaginile aeriene difuzate de postul islandez RUV se poate vedea lava incendiind locuinţe din oraşul a cărui populaţie, de aproximativ 4.000 de locuitori, a fost evacuată sâmbătă seară, după o serie de seisme ce anunţau iminenţa unei erupţii


„Astăzi este o zi sumbră pentru Grindavík şi pentru întreaga Islandă. Dar soarele va răsări din nou”, a declarat prim-ministrul Katrin Jakobsdottir în cadrul unui briefing de presă al Apărării Civile. „Împreună vom trece peste acest şoc şi peste tot ce ar putea să vină”, a precizat oficialul. Şeful Apărării Civile, Vidir Reynisson, a declarat că erupţia de duminică nu va fi uitată multă vreme de acum înainte, adăugând că acesta este, probabil, începutul unui lanţ de astfel de evenimente.

Preşedintele Islandei, Gudni Th. Johannesson, le-a solicitat concetăţenilor săi să fie alături de locuitorii din Grindavík şi să-i sprijine.

„Noi, islandezii, trecem prin asta împreună. Nu ne vom da bătuţi”, a declarat şeful statului. Erupţia vulcanică din Peninsula Reykjanes, situată la sud-vest de Reykjavik, a început duminică la ora 07:57 (07:57 GMT), când primele fluxuri de lavă au ţâşnit dintr-o fisură lungă, apărută la câteva sute de metri nord de Grindavík.

Câteva ore mai târziu, zona a fost acoperită de o mare de lavă roşie, incadescentă. Ultima erupţie de pe peninsulă, în sistemul vulcanic Svartsengi, a început la 18 decembrie, când lava a ţâşnit iniţial dintr-o fisură lungă de câţiva kilometri. Erupţia a scăzut semnificativ în intensitate în câteva zile. A murit un actor din cunoscutul serial de comedie Seinfeld