Bărbat prins în timp ce îşi agresa sexual fiica de 16 ani

Adolescenta are 16 ani.

arest
arest sursa foto pixabay

Poliţiştii din Mureş au prins în flagrant un bărbat în timp ce acesta îşi viola fiica în vârstă de 16 ani. Acesta a fost reţinut, iar duminică seară a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, potrivit g4media.ro.

Cazul a fost adus în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Mureş.

Bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost prins în flagrant de către Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Reghin, în timp ce îşi viola fiica minoră. „Cercetările au fost demarate din oficiu de poliţişti, în baza activităţilor-investigativ operative derulate, din acestea reieşind ca cel în cauză ar fi întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa, minoră. Bărbatul a fost prins în flagrant delict la locuinţa acestuia, fiind condus la sediul unităţii de poliţie pentru audieri.

Urmare a probatoriului administrat, la data de 16 martie a.c., bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, în continuare fiind condus sub escortă şi predat Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureş în vederea executării măsurii”, informează oficialii Poliţiei judeţene Mureş.

Adolescenta violată are 16 ani. Poliţia a deschis investigaţii în acest caz după ce poliţiştii au primit informaţii conform cărora tatăl îşi abuzează sexual fiica, fapta nefiind reclamată autorităţilor.

Poliţiştii, împreună cu cei de la Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, au intrat în locuinţa bărbatului chiar în timp ce aceasta o viola din nou pe adolescentă. Cazul a fost adus în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Mureş. Cercetările continuă în cauză pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt şi a tuturor circumstanţelor acesteia, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de viol, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin. Controale pe piaţa produselor de post, efectuate de Protecția Consumatorului