Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Oamenii de știință susțin că au găsit prima dovadă că persoanele cu depresie au serotonina scăzută în creier, transmite The Guardian.

Rezultatele unui studiu de imagistică cerebrală relansează dezbaterea din cadrul psihiatriei cu privire la așa-numita ipoteză serotoninică a depresiei și contestă concluziile unei analize, care nu a găsit ”nicio dovadă clară” că nivelurile scăzute de serotonină sunt responsabile.

Cea mai recentă lucrare, condusă de oamenii de știință de la Imperial College London, a sugerat că persoanele cu depresie au un răspuns scăzut la serotonină

Aceasta este prima dovadă directă a faptului că eliberarea de serotonină este diminuată în creierul persoanelor cu depresie. Oamenii dezbat această chestiune de 60 de ani, dar totul s-a bazat pe măsuri indirecte. Așadar, acesta este un pas foarte important”, a declarat profesorul Oliver Howes.

Howes este psihiatru consultant la Imperial College și King’s College din Londra, și co-autor al lucrării.

Timp de zeci de ani, oamenii de știință și-au pus numeroase întrebări cu privire la nivelul scăzut de serotonină

Ipoteza serotoninei a apărut din dovezile obținute din creiere postmortem și din probe de sânge care sugerau că un deficit de serotonină ar putea fi implicat în depresie.

Teoria oferă un mecanism biologic plauzibil pentru modul în care principala clasă de medicamente antidepresive, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI), sunt eficienți și este motivul pentru care substanța chimică din creier este uneori denumită ”hormonul fericirii”.

Foarte puțini oameni depresivi se vindecă în momentul în care apelează la medicamente antidepresive

Totuși, nu există încă dovezi concludente că anomaliile serotoninei reprezintă cauza care stă la baza depresiei.

Mai mult, rezolvarea acestei chestiuni este considerată crucială pentru a oferi tratamente mai bune.

Cea mai recentă lucrare vine să întărească ideea că serotonina joacă un rol și prezintă o nouă tehnică de imagistică cerebrală care ar putea deschide calea către o mai bună înțelegere a motivelor pentru care medicamentele nu reușesc să ajute între 10% și 30% dintre pacienți.