Prețul rovinietelor va fi stabilit în funcție de noxele emise de mașini

Transportatorii de mărfuri ori de persoane care conduc vehicule ce depășesc 3,5 tone vor plăti o taxă pentru fiecare kilometru de șosea parcurs.

Șoferii vor fi obligați să plătească roviniete mai scumpe care vor include taxe pentru poluare în funcție de vechimea mașinii, potrivit proiectul asumat de PNRR prin care Uniunea Europeană finanțează șantierele de autostradă din țară. Sistemul de taxare unic la nivelul Uniunii Europene va trebui introdus până la jumătatea anului viitor, potrivit digi24.ro.

Astfel, transportatorii de mărfuri ori de persoane care conduc vehicule ce depășesc 3,5 tone vor plăti o taxă pentru fiecare kilometru de șosea parcurs.

Peste patru milioane de mașini au peste 10 ani vechime, potrivit celor mai recente date ale parcului auto, România fiind pe locul doi în topul țărilor cu cele mai vechi mașini din Uniunea Europeană. Pentru cei 16.000 de km de drumuri naționale și autostrăzi administrate de CNAIR, directiva europeană propune ca șoferii să plătească taxe de poluare în funcție de noxele emanate. Astfel, camioanele și autocarele care depășesc 3,5 tone vor plăti taxa pe kilometru de șosea parcurs, banii fiind folosiți pentru reabilitarea drumurilor.

„Serviciul de tarifare electronică ar trebui să pună la dispoziția acestora echipamente de bord personalizate și o asigurare a funcționalității acestuia, punerea la dispoziție a unor mijloace acceptate pentru efectuarea plății tarifului sau acceptarea unui alt mijloc de plată folosit de acesta, încasarea tarifului, virarea către entitatea care îl percepe, gestionarea relațiilor contractuale în ceea ce privește utilizatorul, securitatea și confidențialitatea în ceea ce privește funcționarea sistemului de tarifare rutieră și nu în ultimul rând protecția datelor cu caracter personal”, explică Lucian Calmuș, reprezentant CNAIR.

Astfel de sisteme de taxare europene sunt deja implementate în țări cum ar fi Bulgaria, Ungaria și Austria, taxele fiind proporționale cu venitul mediu pe cap de locuitor, spun reprezentanții proiectului.

Dan Trifu, activist de mediu, consideră că în funcție de norma de poluare, de fapt de cantitatea de emisii pe care o are autoturismul, de exemplu pentru emiterea a 150 de g pe km, ar trebui plătit 150 de lei pe an, toți cei care circulă emitând noxe în atmosferă, trebuind să plătească, indiferent de locul în care se află.

Un cuplu căsătorit de 75 de ani spune că ”o ceartă pe zi este cheia fericirii”