USR încearcă, de ceva vreme, să intre sub pielea electoratului debordând de modernism și încercând să bifeze categorii sociale, în afară de cele esențiale: bătrânii și familiile. Cu toate că mimează mintea deschisă, cea orientată spre „evoluție”, lucrurile nu stau tocmai cum le prezintă ei. Să ne amintim de celebrul Referendum pentru Familie, cel care a creat o scindare de zile mari în USR.

În urma scindării, inclusiv „marele” Nicușor Dan a dat bir cu fugiții. Motivul, cu toate că neconfirmat, îl știm cu toții. Ulterior, acesta a fost acuzat că, în pofida dezacordului de atunci, cu privire la comunitatea LGBT, ar fi homosexual, declară Cozmin Gușă. Declarația lui Gușă, oricât de nuanțată, a creat furtună, punând din nou pe tapet motivul adevărat pentru care Nicușor Dan a părăsit USR-ul. Și-acum vine USR-ul și face lobby noii ideologii.

Astăzi, Dan candidează independent (cu numele), susținut atât de USR PLUS, cât și de PNL. Ceva, undeva, nu se leagă, în toată povestea asta. Se încearcă o răsturnare a situației, una care miroase a minciună și a falsitate. Un alt exemplu este chiar Clotilde Armand, candidat la Primăria Sectorului 1, cea care se caracterizează drept corectitutidinea în persoană pe sistemul „să facem ce zice preotul, nu ce face preotul”.

Voci ale societății spun categoric că noile ideologii nu au cum, sub nicio formă, să aibă succes la public. În opinia multora, România este și va continua să fie un stat în care valorile tradiționale vor continua să existe în regim de normalitate știută. Un fel de moștenire a străbunilor greu de dat jos de pe soclu. O caracteristică de neam ce nu poate fi schimbată cu una, cu două.

În mod cert, majoritatea populației îți va spune că ceea ce ne ține uniți sunt tocmai aceste valori. Un sondaj stradal aleatoriu poate confirma afirmația de mai sus.

Cetățeanul român nu va fi, nicicând, de acord cu dărâmarea setului de valori știut de el, oricât ar încerca USR să-l convingă. Cetățeanul de rând va fi mereu convins că mama, tata și copilul formează o familie, iar educația sexuală trebuie să cunoască un minim de decență care să țină cont de păstrarea inocenței și a copilăriei, cel mai de preț dar, cel după care noi, adulții, încă tânjim și acum.

USR se declară acum nemulțumit de forma legii educației sexuale, cea modificată în Parlament, fără să înțeleagă că Parlamentul nu a făcut decât să ia pulsul națiunii și să-i facă acesteia pe plac. O altă dovadă de normalitate: să ții cont de ceea ce vrea majoritatea.

Schimbarea mentalităților nu ar trebui să se facă cu forța. Aceasta ori vine de bună voie, ori nu mai vine deloc. Orice schimbare cu forța aduce aminte de totalitarism. Din nou, analizând situația, USR greșește și-și încalcă propria doctrină, încercând să facă „upgrade-uri” României.

Citește și: Tudorache reia dezinfecția scărilor de bloc, la solicitarea bucureștenilor

HashtagNews