Dacă înainte erau alte condiții și puteai să-ți cumperi 5 ani ”de pensie”, dar cu un minimum de 10 ani cotizați, lucrurile s-au schimbat. Deocamdată suntem la stadiul de proiect, dar legea pensiilor va fi schimbată cât de curând. Cu alte cuvinte, poţi câştiga ani de vechime în muncă, cumpărându-i.

Noutatea este următoarea: poți cotiza retroactiv, la Casa de Pensii, pentru o perioadă de cel mult 6 ani.

În plus, condiția de a avea minimum 10 ani de cotizare pentru a beneficia de ”ofertă” a fost eliminată. Cu alte cuvinte, se poate ieși mai repede și mai ușor la pensie. Sunt ale condiții.

În legătură cu acest subiect, Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice afirmă: ”Poţi să-ţi cumperi 6 ani oricând doreşti în această perioadă, exact unde sunt goluri, unde nu este activitate, unde nu ai contribuţii de asigurări sociale plătite către buget.

Am considerat că este o măsură care îngrădeşte drepturile celor care doresc să cumpere această vechime în muncă, astfel că am dat această posibilitate tuturor persoanelor care vor să se asigure, îndeosebi persoanelor mai tinere.

Această ordonanţă pe care noi o avem în transparenţă publică se adresează numai persoanelor care îndeplinesc condiţiile de limita de vârstă şi pensie anticipată şi pensie anticipată parţial”.

”Am încercat oarecum să devansăm acest termen. Să nu ne limităm la septembrie 2021. Am consiedart că este normal să facem lucrul acesta, deoarece cu 1 septembrie se înregistrează o creştere a punctului de pensie, deci presiunea pe buget este destul de mare.

Veniturile în bugetul pe pensii nu sunt cele prognozate la începutul anului din cauza situaţiei în care ne aflăm”, a adăugat Daniel Baciu.

Sunt situații și situații, iar birocrația se simte la ea acasă în România. În același timp, nu este o procedură pe care să o putem considera nouă. Există un precedent, dacă ne gândim la perioada 2016-2018 când zeci de mii de români au putut să plătească anticipat.

Citește și: „Noua Casă”, un program îmbunătățit de administrația Orban

#News