În fotbalul francez sunt pregătiri intense, pentru a încheia sezonul așa cum se cuvine, cu două meciuri eveniment. Și vorbim de Finala Cupei Franței, care va aduce față în față pe Paris Saint Germain și Saint Etienne, pe 24 iulie. Și exact la o săptămână, urmează o altă finală, Cupa Ligii Franței, pe care și-o vor disputa Olimpique Marseille și aceeași Paris Saint Germain.

După cum se știe, autoritățile franceze au limitat la 5000 numărul de spectator, de pe Stade de France – și federația Franceză de Fotbal, și Liga Profesionistă au fost atenționate că nu există o relaxare a acestui decret, cel puțin până la 31 august.

Doamna ministru, în centru imaginii, nu poartă mască și face promisiuni!

Cu toate acestea, cu ocazia amicalului de duminică, dintre Le Havre și PSG, la care a participat și ministrul Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, aceasta a lăsat să se înțeleagă că numărul de spectator ar putea crește, de la mijlocul lunii august, chiar cu prima etapă din Ligue 1, din 22 și 23 august. ”Vom aduce subiectul în Consiliul de Apărare și-l vom dezbate, într-o săptămână, cu miniștrii în cauză”, mai spunea românca Roxana Mărăcineanu.

Hashtag News