Femei armata
Femei armata. Sursa foto:pinterest

Danemarca a anunțat planuri de a extinde recrutarea militară și pentru femei, pentru prima dată, și va crește durata standard în serviciul militar obligatoriu, potrivit digi24.ro.

Forțele armate daneze numără în prezent în jur de 20.000 de militari ca personal activ, inclusiv aproximativ 9.000 de militari profesioniști.

Danemarca va crește bugetul de apărare cu aproape 6 miliarde de dolari în următorii cinci ani, pentru a îndeplini obiectivele NATO.”Nu ne reînarmăm pentru că vrem razboi. Ne reînarmăm pentru că vrem să îl evitam”, a spus premierul Mette Frederiksen. Dezvăluind reformele miercuri, premierul a spus că guvernul încearcă să obțină prin această măsură „egalitatea deplină între sexe”. Ministrul Apărării, Troels Lund Poulsen, a declarat că „o recrutare mai robustă, inclusiv egalitatea de gen deplină, va contribui la rezolvarea provocărilor apărării, la mobilizarea națională și la formarea forțelor noastre armate”.

Femeile din țara scandinavă se pot oferi deja voluntare pentru serviciul militar. Guvernul intenționează să introducă recrutarea lor din 2026

Danemarca ar deveni astfel a treia națiune europeană – alături de Norvegia și Suedia – care solicită femeilor să servească în forțele armate.De asemenea, se spune că serviciul de recrutare va fi extins de la patru la 11 luni atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Anul trecut, 4.700 de persoane au făcut serviciul militar, dintre care aproximativ 25% erau femei. Acest număr va crește la 5.000 pe an.

Forțele armate ale Danemarcei numără în prezent aproximativ 20.000 oameni ca personal activ, inclusiv aproximativ 9.000 de militari profesioniști

Țara, care are o populație totală de aproape șase milioane de locuitori, își majorează și cheltuielile militare de la actualul 1,4% din PIB la 2% pentru a îndeplini țintele stabilite de alianța militară NATO. Anul trecut, parlamentarii au votat pentru abolirea unei sărbători legale care are loc primăvara pentru a crește cheltuielile pentru armată. Florin Salam a fost reținut pentru 24 de ore