Gușă, PAUR-ul și Luleaua

Lulea, adevăratul președinte al formațiunii care a surprins la „parlamentare”

Cozmin Gușă, analist politic face puțină lumină în cazul scandalului în care se află Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (PAUR), după excluderea senatoarei Diana Șoșoacă. De altfel, una dintre cele mai vocale, la propriu, persoane din politica românească.

„Din păcate pentru mișcarea patriotică din România, incidentele din AUR se multiplică, iar inadvertențele se înmulțesc. Legat de ce zice președintele din acte al PAUR, necunoscutul LULEA, în știrea din Bugetul, recunosc că n-am dovezi (încă) despre Transnistria. Dar cu Tunari, relația de subordonare a lui George Simion, precum și aerul de #SIE-VECHI, ce răzbate din zona LULEA, rămâne cum am zis!”, a scris pe Gușă, pe Facebook.

Acesta declarase la DC News, că George Simion și Claudiu Târziu nu sunt președinții AUR, „ci doi frați care sunt constructori și care au operațiuni în Transnistria și în Tunari. Lulea, Dulea, ceva în genul acesta îi cheamă. (…) Ninel Peia, de exemplu, în calitate de președinte la Neamul Românesc, nu a semnat nimic cu George Simion. Niciodată. A semnat cu acest constructor Lulea, să zicem, deocamdată cu L, care este șeful lui George Simion, îl finanțează.” Iar reacția lui Lulea a venit într-un articol publicat în Bugetul.

Și senatoarea Șoșoacă a susținut ipoteza cu Lulea la PAUR

Exclusă din PAUR, Diana Șoșoacă a precizat că discuțiile ar fi pornit de la bani, nu din cauza „unui lung şir de întâmplări în care a transmis că nu e dispusă să respecte cadrul statutar al partidului şi reguli pe care trebuie să le respecte orice demnitar al statului român”, așa cum anunțase Dan Tănasă, cel care a confirmat excluderea senatoarei.

„Toți membrii PAUR care erau din provincie erau obligați să locuiască la hotelul domnului Lulea, actual președinte PAUR în acte. La acest moment în actele partidului nu apar în conducere nici George Simion, nici Claudiu Târziu, ci domnul Marius Lulea, un domn cu foarte multe afaceri imobiliare, inclusiv acel hotel îi aparține”, a declarat Diana Iovanovici Șoșoacă pentru Europa Liberă.

Pe site-ul PAUR, Marius Lulea apare ca fiind președintele Organizației Oamenilor de Afaceri și membru în Biroul Național de Conducere, for care a sancționat-o pe senatoare.

Lulea, despre Diana Șoșoacă

„Ca să fie clar pentru toată lumea: Diana Șoșoacă nu este nici o bună creștină, nici un patriot, nici un om care dorește binele acestei țări. Ea este doar vicleană. Cei care mă știți cunoașteți faptul că spun lucrurilor pe nume și că îmi asum afirmațiile făcute. Noi nu putem construi țara asta pe minciună”, a declarat Lulea, potrivit DC News.

Citește și: Diana Șoșoacă, exclusă din PAUR