George Simion: „Da, va exista un Iuda printre noi”

Liderul PAUR își avertizează colegii să nu pice pradă intervențiilor din afara partidului

Copreședintele PAUR (Partidul Alianța pentru Unirea Românilor) George Simion a declarat că se simte sigur că, la un moment dat, în rândurile partidului său va exista un trădător. Mai exact, Simion este de părere că vor exista tentative de cumpărare a unor membri, iar dacă asta se va întâmpla, nu va ezita să îl/o excludă pe cel sau pe cea care îi va fi „Iuda”, după cum chiar acesta s-a exprimat.

„Vom fi foarte atenți. Vor încerca să ne cumpere. N-au cu ce să ne cumpere, au încercat până acum. Da, va exista un Iuda printre noi. Da, o să mai fie și uscăciuni. Dacă văd eu un caz de lucru nedrept, ies în față, sancționez și îl exclud. Și o să fac asta! Să nu aveți dubii! Nu vă apropiați de nici un leu. Nu faceți nici un compromis că vor veni mulți să ne cumpere și să ne compromită. Tot ce am avut în viața asta am adus în această luptă, care este sfântă”, a spus, în cursul zilei de ieri, liderul PAUR, George Simion.

În plus, același Simion acuză tentative de sabotaj, prin crearea de așa-zise conturi false menite să-i discrediteze pe membrii PAUR. Potrivit acestuia, ar fi existat nu mai puțin de 100 de conturi fake cu numele acestuia, pe care le-ar fi șters în ultima perioadă.

Tot George Simion este cel care amenință, de câteva zile încoace, că va reuși să-l demită pe președintele Klaus Iohannis, declașând, astfel, alegeri prezidențiale anticipate. Cu toate astea, conducerea PAUR este așteptată, mâine, la Palatul Cotroceni, la ora 14:00, pentru negocieri și consultări.

Citește și: Simion încearcă să acapareze povestea activistului de mediu bătut de „mafia lemnului”

#News