Starea de alertă, prelungită cu încă 30 de zile

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, joi, să propună prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu încă 30 de zile, având în vedere că numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus se află în creștere. Mai mult, cel puțin până pe 8 decembrie, România se află și sub incidența Hot. 52, ce impune carantinarea parțială, cu restricții de circulație pe timpul nopții, purtarea obligatorie a măștii în orice spațiu, închis sau deschis, pe tot teritoriul României, indiferent de indicele de infectare cu Covid, închiderea magazinelor la ora 21.00, cu câteva excepții.

Totodată, a fost adoptată și noua listă cu țările din „zona galbenă”, considerate cu risc epidemiologic ridicat, iar persoanele care sosesc în România din aceste țări vor trebui să stea în carantină. 

Între măsurile care rămân în vigoare, este obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

De asemenea, sunt interzise sărbătoririle, aniversările, petrecerile în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private. Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății.

Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne. Organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate, fiind interzisă participarea persoanelor care nu au domiciliul sau reședința în localitățile în care se desfășoară aceste activități.

Se propune menținerea interdicției efectuării transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum și suplimentarea unor curse regulate, potrivit  reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile și/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfășoară aceste activități.

De la începutul pandemiei, pe 16 martie, în România a fost decretată starea de urgență, pentru 30 de zile, prelungită apoi cu aceeași perioadă. Din mai, suntem într-o continuă stare de alertă, cu serii de măsuri ce au fost revizuite în funcție de evoluția epidemiologică de la acele momente.

Citește și: Cum se vor desfășura alegerile din 6 decembrie

#News