Scădere a numărului de cazuri Covid în 24 de ore

În România, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 9.489 de noi cazuri de infectare cu Covid, din 37.136 de teste efectuate, ceea ce reprezintă o rată de pozitivare de 25,55%. Altfel, 6.892 de pacienți s-au vindecat. Totodată, au fost înregistrate și 174 decese în rândul pacienților diagnosticați cu noul coronavirus. În secțiile de terapie intensivă se află 1.149 de pacienți, cel mai mare număr de la începutul pandemiei.

Capitala a înregistrat 1.114 noi cazuri de infectări în ultimele 24 de ore. Distribuția pe județe, cu peste 100 de cazuri raportate, este următoarea: Alba (252), Arad (291), Argeș (264), Bacău (152), Bihor (337), Bistrița Năsăud (181), Botoșani (117), Brașov (507), Cluj (586), Constanța (970), Dâmbovița (136), Dolj (285), Galați (130), Giurgiu (116), Hunedoara (154), Iași (354), Ilfov (500), Maramureș (191), Mureș (390), Neamț (139), Prahova (388), Satu Mare (154), Sălaj (115), Sibiu (470), Suceava (114) și Timiș (489).

Sibiul și Clujul, peste 7 la mia de locuitori

Cu 470 de noi cazuri pozitive în ultimele 24 de ore, județul Sibiu a urcat la 7,78 la mia de locuitori, la coeficientul cumulat al cazurilor din ultimele două săptămâni. Clujul a trecut și el de pragul psihologic, ajungând la 7,3, după ce la recenta raportare avea 6,99. Peste 6 la mie sunt județele Sălaj (6,25, în scădere) și Timiș (6,49, în urcare). Bucureștiul are indicele de 5,07 la mie, iar 19 de județe sunt sub indicele de 3 la mie, pe „galben”, în timp ce un singur județ se menține pe „verde” – sub 1,5, Vrancea, cu 1,42 la mia de locuitori.

La această oră, nu se ia în considerare intrarea municipiului Cluj-Napoca în carantină. Evident, asemenea ipoteză nu este exclusă dacă lucrurile se înrăutățesc. Noi avem avantajul că facem foarte multe testări și prin asta putem să izolăm mai repede și să putem menține sub control

Emil Boc, primar de Cluj

Altfel, trei reședințe de județ, Baia Mare, Zalău și Slobozia, se află deja în carantină. Pentru municipiul Sibiu (cu 11 la mia de locuitori) încă se așteaptă o decizie.

De la începutul pandemiei, pe teritoriul României, au fost confirmate 343.725 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (Covid 19), 231.808 pacienți au fost declarați vindecați, iar 8.684 de persoane diagnosticate cu infecție cu Covid 19 au decedat.

Citește și: „Plafonarea la zece mii este mult prea sus”

#News