Ministrul Ligia Deca: Ministerul Educaţiei şi eu personal dorim ca şcolile să rămână deschise, indiferent de cursul pe care criza economică sau energetică îl va lua

Ligia Deca a subliniat faptul că nu mai pot fi permise goluri sau pauze în procesil de învățare.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunțat joi, că nu dorește susținerea online a orelor de curs în noul an școlar. Aceasta a declarat că prioritatea sa este păstrarea tuturor școlilor deschise, indiferent de modul în care va evolua criza energetică, pe fondul creșterii facturilor la încălzire, potrivit g4media.ro.

Ligia Deca a subliniat faptul că nu mai pot fi permise goluri sau pauze în procesul de învățare

„Ministerul Educaţiei şi eu personal dorim ca şcolile să rămână deschise, indiferent de cursul pe care criza economică sau energetică îl va lua. Nu ne mai putem permite goluri sau pauze în procesul de învăţare”, a afirmat ministrul Educaţiei, Ligia Deca. Ministrul Educației a precizat că există discuţii guvernamentale privind ajutorul acordat şcolilor şi autorităţilor locale, ”în aşa fel încât să nu existe discuţii de trecere în online, când, de facto, copiii au nevoia să vină la şcoală”.

Potrivit ministrului Ligia Deca, prioritatea este păstrarea tuturor şcolile deschise, indiferent ce se întâmplă pe piaţa energetică

Ea a menţionat că unităţile de învăţământ au preţuri plafonate, orice creștere de facturi neputând surveni decât din creșteri de consum, nu din creșteri tarifare.

„Cu toate acestea, am solicitat condiții normale de funcționare. Din analizele noastre nu există motive de îngrijorare – dacă apar, individual, să ne fie aduse la cunoștință.”, a mai precizat ministrul.

Din cauza facturilor mari la gaz și energie electrică, unele instituții de învățământ caută soluții pentru scăderea costurilor, unele universități prelungind vacanța de iarnă iar unele școli scurtând durata orelor de curs.

Există și facultăți care preferă să predea anumite materii în sistem online, dar ministerul Educației nu este însă de acord cu aceste variante, dorind mai curând sprijinul autorităților locale. La Universitatea de Științele Vieții din Timișoara cursurile se vor ține doar până la ora 16, pentru ca amfiteatrele să nu mai fie luminate seara, fiind prelungită vacanța de iarnă.

Ca să facă economie, senatul Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia a decis să se întoarcă la sistemul online timp de aproape o lună. Măsura se va aplica de la sfârșitul lui noiembrie.  ”Am considerat a fi oportun să legăm și cu vacanța studenților, pentru a reduce cheltuielile și a fi eficienți”, spune Daniel Breaz, rector Universitatea 1 Decembrie1918 Alba Iulia.

Sute de monede de aur, îngropate în curțile unor rude ale lui Leo de la Strehaia