Captură video/Facebook:Cristian Popescu Piedone
Captură video/Facebook:Cristian Popescu Piedone

Astăzi, Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 5, și-a păstrat tradiția de a se întâlni cu cetățenii sectorului în mod direct, pe stradă. Într-un interval scurt de timp, acesta a fost înconjurat de o mulțime de locuitori nemulțumiți de administrația anterioară. Cu răbdare, primarul i-a ascultat pe toți cei prezenți și, în cazul unora, a găsit soluții imediate la problemele lor. Timp de jumătate de zi, Popescu Piedone a făcut un tur al cartierului și a stat de vorbă cu fiecare cetățean.

Problemele legate de parcarea dificilă și de copacii care prezentau pericol de prăbușire au fost soluționate pe loc. Poliția Locală, serviciul de salubrizare și Societatea Infrastructură au fost imediat contactate pentru a interveni. Fiecare stradă a fost meticulos inspectată și fiecare locuitor a avut ocazia să își exprime preocupările și sugestiile.

Pentru ce nu s-a făcut vreme de 33 de ani în Sectorul 5… eu sunt vinovat!

Pentru ce s-a început greșit și prea scump, cât am lipsit nevinovat, tot eu pare-se că sunt țapul ispășitor!

Așa aud, așa înțeleg că se vorbește pe alocuri…

Am fost în zona Dumbrava Nouă!

M-am întâlnit și am discutat cu o parte dintre cetățenii nemulțumiți de lipsurile pe care le simt!

Au dreptate!

Prezentul din Dumbrava Nouă este așa cum mi l-au descris în sesizări, exact cum îl știe toată comunitatea domiciliată în zonă!

Mi-am luat castane… pentru toți mincinoșii trecuți prin administrația primăriei!

Nu-i bai… Sunt învățat să îndur!

Am spus de la începutul mandatului că trebuie să fac imposibilul… posibil! Și-l voi face!

Știu că sunt multe de făcut! Le-aș face ieri pe toate, să fie bucurie generală în sector! Dar fără să le iau pe fiecare-n parte… n-am cum! Ar însemna să am buget cât pentru toți anii trecuți fără nicio investiție! Și… n-am acel buget!

Pot face Sectorul 5 ca în visul tuturor celor care doresc normalitate! Dar… trebuie răbdare! Cu răbdare și cu chibzuință și cu planuri bune, FACEM TOT CEEA CE TREBUIE! Dacă luptăm împreună pentru aceleași scopuri, NIMENI NU NE VA PUTEA OPRI SĂ REUȘIM!

Acum… zic că FACEM!

Eu sunt aici în comunitate și muncesc cât pot! Nu fac politică și nu am aspirații la vreo altă primărie!

Mă cunoașteți, îmi știți trecutul, îmi știți povestea de viață, știți ce pot face!

Acum… dumneavoastră decideți dacă aveți încredere și răbdare cu mine!

Cu respect și cu mulțumire, primarul Piedone🇷🇴