Premierul Orban are încredere în sistemul de învățământ românesc, lucru pe care îl cere și părinților, „pentru că este în beneficiul copiilor”. Iar asta în contextul în care noul an școlar va începe luni, 14 septembrie, cu o serie destul de mare de incertitudini, îngrijorări și emoții.

„Eu am încredere în dascălii din România, am încredere în sistemul de educaţie din România. Sunt convins că la şcoală copilul va fi mai puţin expus riscului de îmbolnăvire, decât liber în alte locuri, locuri de joacă sau pe terenul de sport. Noi vom urmări respectarea regulilor de protecţie sanitară. De asemenea, vom urmări orice disfuncţionalitate care poate să apară.

Am fost într-o comunicare permanentă cu inspectoratele şcolare, cu direcţiile de sănătate publică, cu directorii de şcoli, cu reprezentanţii autorităţilor locale, astfel încât să putem lua toate măsurile care să apere sănătatea elevilor şi a copiilor. Sigur că şi părinţii trebuie să aibă încredere în începerea anului şcolar. Este o necesitate. Şi aşa, din cauza pandemiei, din cauza stării de urgenţă, patru luni de zile cursurile au fost online, într-o adaptare care practic a generat o situaţie în care este necesară începerea şcolii”, a declarat premierul Ludovic Orban, în timpul vizitei la Călărași.

Declarații de presă susținute de premierul Ludovic Orban după vizita la monumentul istoric Poșta Veche reabilitat din fonduri europene

Declarații de presă susținute de premierul Ludovic Orban după vizita la monumentul istoric Poșta Veche reabilitat din fonduri europene#LudovicOrban #GuvernulRomaniei #MonumentIstoric #PostaVeche

Publicată de Partidul Naţional Liberal pe Duminică, 13 septembrie 2020

„Rog pe părinți să aibă încredere și să le spună copiilor să respecte măsurile de protecție”

„Orice părinte care îşi iubeşte copilul ştie că fiecare copil, fiecare elev, are nevoie de procesul educaţional. Acest proces educaţional este fundamental pentru dezvoltarea fiecărui copil şi fiecărui elev.  Decizia de a începe anul școlar era clară, din punctul meu de vedere. Sigur că există temeri, diferite aspecte care nu sunt perfecte, încă nu au fost puse la punct în detaliu. Orice aspect poate fi remediat. Am lăsat la latitudinea consiliilor de administrație ale școlilor decizia privitoare la modul în care să înceapă școala. Îi rog pe părinți să aibă încredere și să le spună copiilor să respecte măsurile de protecție sanitară care sunt instituite în cadrul fiecărei școli. Trebuie să aibă încredere pentru că este în beneficiul copiilor”, a adăugat Ludovic Orban.

Citește și: Dan Barna: „Școala nu e fenomen meteo neașteptat”

#News