Monica Anisie
Monica Anisie

Ministrul Educației, Monica Anisie face un apel la întreaga societate în încercarea de nu a mai politiza educația, „e nevoie să fim împreună” în contextul în care anul școlar va începe luni în condiții deosebite față de cum suntem obișnuiți.

„Aș vrea să fac un apel la întreagă societate să punem umărul cu toții la revenirea copiilor la școală (…) Fac apel la toată lumea să încetăm să politizăm în vreun fel educația în aceste momente, este nevoie de întreagă societate, de responsabilitatea noastră a tuturor, e nevoie să fim împreună. Dacă suntem împreună putem face educație, lăsând deoparte toate implicațiile politice, vor reuși să avem în spațiul școlii copiii în siguranță, cadre didactice pregătite să desfășoare activități didactice”, a declarat Monica Anisie, în cadrul unei conferințe de presă, duminică seară.

Cifrele coronavirus în „educație”

Totodată, ministrul Educației a prezentat și situația la nivelul cadrelor didactice. Conform acesteia, 106 cadre didactice din toată țara sunt spitalizate, iar 91 sunt în concediu medical. De asemenea, 293 de cadre didactice care se află în carantină și-au exprimat dorința de a face școală online. 96.312 profesori au urmat peste vară programe de formare pentru învățământ online.

De asemenea, ministrul Educației a spus că 147 de cadre didactice depuseseră la 1 septembrie, la inspectoratele școlare, dosarele de pensionare, ceea ce se încadrează în „normal”.

În ceea ce privește modul în care se vor desfășura cursurile în țară, Anisie a precizat că sunt 11 județe – Harghita, Caraş, Hunedoara, Ialomiţa, Bihor, Vâlcea, Tulcea, Botoşani, Bistriţa Năsăud, Covasna şi Vaslui – unde nu există nicio unitate de învăţământ în scenariul roşu, ele putând să îşi desfăşoare activitatea în scenariul galben sau verde.

Citește și: Orban: „Părinții să aibă încredere pentru că este în beneficiul copiilor”

#News