Antoneta Ioniță

Deputatul PNL Antoneta Ioniță trage un nou semnal de alarmă: infecțiile nosocomiale ascunse. Se dau cifre false și se fac estimări despre care nu se discută. Nu de azi, și nu de mâine.

Sistemul Sanitar din România este el însuși o victimă care face, la rândul său, multe alte victime. Și cel mai revoltător este că nu se vorbește despre asta. Nu avem voie, nu se consideră necesar și se ascunde informația corectă, cifra exactă. Un fel de gunoi ascuns sub preș. Toată lumea știe că e acolo, toată lumea îl mătură și-l ascunde, dar nimeni nu discută despre existența gunoiului.

”Să ascundem infecțiile nosocomiale este o ipocrizie care produce victime!”, este titlul comunicatului de presă.

Din nou, despre ceea ce se întâmplă în spitalele din România. Mulți au aflat despre situația cel puțin revoltătoare în urma incendiului de la Colectiv, când am apelat la orice alt stat să ne trateze răniții. Pentru că la noi se murea pe capete, și nu din cauză că nu avem medici competenți. Nu din cauză că nu am avea aparatura de ultimă generație.

S-a murit și se moare pe capete din cauză de bacterii. E un joc de tipul ruletei rusești să-ți semnezi internarea într-un spital din România. Și, da, tot un risc este și să alegi o clinică privată. La secția de Arși au fost aduși arși. Tot la secția de Arși, au fost tratați și, în multe cazuri, s-a reușit. Ce nu s-a reușit a fost salvarea multor vieți și nu din cauză de diagnosticul inițial. Nu. Cauza decesului a fost infecția. Și cauza infecției a fost bacteria. Iar bacteria nu dispare cu dezinfectant îndoit cu apă.

Și acum, despre coronavirus. Dacă ajungi în spital cu coronavirus și vrei să supraviețuiești, află că vei duce o luptă dublă. Și cu virusul, și cu infecțiile nosocomiale.

Se vorbește despre un județ supraviețuitor, Brăila. O Brăilă în care virusul nu a făcut foarte multe victime, conform datelor care se arată în comunicatul de presă:

”Locuitorii județului Brăila, unde s-a înregistrat cel mai mic număr de cazuri de coronavirus din România, trebuie să respecte în continuare regulile de igienă și distanțare socială, pentru ca boala să nu izbucnească, pe fondul relaxării măsurilor stricte, luate în perioada de urgență.

De altfel, aceste măsuri stricte au dus inclusiv la scăderea la aproape jumătate a numărului infecțiilor asociate asistenței medicale (infecții nosocomiale), după cum s-a precizat în cadrul dezbaterii profesionale privind Modernizarea Sistemului de Sănătate (MOSS), la care au participat, on-line, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Ministerului Sănătății, Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, Agenției Naționale a Medicamentului, europarlamentari și parlamentari, directori de spitale, medici.

Rezolvarea problemei supravegherii și controlului bacteriilor multirezistente și a infecțiilor nosocomiale rămâne una dintre marile probleme ale sistemului sanitar, în condițiile în care, în România, nu există ghiduri de prescriere a antibioticelor, dar nici date certe privind numărul infecțiilor cauzate de mediul intraspitalicesc și nici numărul deceselor”.

Tot comunicatul de presă și tot Antoneta Ioniță insistă pe sănătate. Și pe faptul că ne luptăm cu o problemă reală, ne luptăm zilnic și, deși nu se vede, problema există. Rămâne acolo. Fix ca gunoiul ăla de sub preș, despre care vorbeam mai sus. E un gunoi microscopic, dar fix ceea ce este microscopic ucide.

”Trebuie să vorbim deschis despre această problemă a infecțiilor intraspitalicești, pentru că doar așa vom putea găsi și căi de rezolvare. Să le ascundem, să nu le raportăm, din considerente de imagine sau pentru că nu dau bine la contractul de management al unui director de spital este o ipocrizie care produce victime.

O strategie națională, aplicată unitar, la care se lucrează acum, poate da roade, iar inițiativa Guvernului de a înființa Comitetul Naţional pentru Prevenirea şi Limitarea Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale (CNPLIAAM), un comitet interministerial, a cărui activitate va fi coordonată de Ministerul Sănătăţii, este un pas important, în abordarea acestei probleme reale”, este specificat în comunicatul de presă.

Căi de rezolvare sunt. Nu o contrazic pe Antoneta Ioniță. Doar că puțini acceptă să vorbească despre rezolvări și, la fel de puțini sunt cei care sesizează problema. Să recunoaștem că avem o problemă nu ajută. Să discutăm discuții despre soluții nu ajută. Să evităm problema, întorcându-i spatele și făcându-ne că nu există, nici asta nu ajută.

S-a văzut la Colectiv. Da, a fost o tragedie. Dar nu ne-am izbit cu toții de sistemul sanitar din Romania. S-au izbit doar victimele și familiile victimelor. Oricâte documentare s-ar filma, drama Colectiv rămâne personală. Că până nu ești acolo, până nu ai trăit durerea aia, nu ai cum să înțeleg exact. Oricât de empatic ai fi.

Se vede dacă ești nevoit să semnezi o fișă de internare. Iarăși, nu e o problemă colectivă. Sunt doar temerile tale personale. Riscul e al tău, îți aparține. E durerea ta și e singulară.

Se vede în lupta spitalelor cu coronavirusul. Ce se întâmplă dincolo de secția de primiri urgențe e șoptit. Și mă leg iar de șoaptele din spitalele din România, de ceea ce rămâne ascuns și atât de voit ascuns.

Poate că e un citat care trebuie repetat până când îl vor înțelege cu toții:

”Să ascundem infecțiile nosocomiale este o ipocrizie care produce victime!”

O ipocrizie sau semnarea unei sentințe.

Citește și: Nelu Tătaru explică măsurile luate până acum

#News