Directorul de Dezvoltare al Companiei Erbașu: ”Misiunea noastră este să ne consolidăm poziția actuală și să contribuim la dezvoltarea durabilă a comunităților și sectoarelor în care operăm”

Au fost purtate discuții despre dezvoltarea sănătoasă a companiei, despre stabilitate și despre portofoliul consistent de lucrări

Foto: Facebook/Construcții Erbașu
Foto: Facebook/Construcții Erbașu

Rică Radu, Directorul de Dezvoltare al Construcții Erbașu a discutat despre progresul companiei de construcții, despre numeroasele investiții realizate de societate, dar și despre dezvoltarea viziunii pe termen mediu și lung.

Potrivit declarațiilor oferite de director, există 3 piloni care au contribuit la succesul rapid al companiei Erbașu:

  • Consolidarea resursei umane;
  • Parteneriatele durabile pe termen lung;
  • Stabilitatea financiară a companiei.

Misiunea noastră este să ne consolidăm poziția actuală și să contribuim la dezvoltarea durabilă a comunităților și sectoarelor în care operăm. Scopul este de a aduce valoare părților interesate, iar pentru a atinge acest obiectiv, am dezvoltat o viziune pe termen mediu și lung, ceea ce a făcut să avem un portofoliu bogat de proiecte, susținut de trei piloni strategici bine definiți: consolidarea resursei umane, parteneriate durabile pe termen lung și stabilitatea financiară a companiei” – a declarat Rică Radu, Directorul de Dezvoltare al Construcții Erbașu, în cadrul celui mai recent interviu acordat pentru Agenda Construcțiilor&Fereastra.

Directorul de Dezvoltare al Companiei Erbașu: ”În urmă cu doi ani, am pus bazele unei companii care se ocupă specific de procesul de digitalizare și automatizare a activităților noastre, iar rezultatele nu au întârziat să apară”

În egală măsură, directorul a precizat că, în urmă cu doi ani, a pus bazele unei companii care se ocupă specific de procesul de digitalizare și automatizare a activităților firmei, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Investim în această direcție în continuare, credem că toate aceste procese care includ robotizarea și inteligența artificială sunt extrem de necesare pentru o dezvoltare cât mai eficientă. Toate proiectele respective nu trebuie să existe doar specific, la nivelul companiei noastre, ci și la nivelul întregului sector de construcții, astfel încât să se dezvolte un canal de comunicare comun între toate părțile implicate într-un proiect”, a adăugat Rică Radu.

Societatea Erbașu: ”În pofida condițiilor nefavorabile din ultima perioadă, continuăm într-un ritm susținut lucrările la nivelul variantei ocolitoare a localității Sânmartin din județul Bihor, urmând ca până la sfârșitul anului să depăsim un stadiu de execuție de peste 75%”

Prin intermediul unui text publicat pe contul de Facebook, reprezentanții companiei au precizat că echipele de constructori au finalizat montarea celor 44 de grinzi prefabricate pretensionate care vor forma pasajul peste calea ferată din zona Băilor 1 Mai.

În prezent sunt montate și grinzile de la pasajul rutier suprateran peste centura municipiului Oradea.

Concomitent, derulăm activități pe întregul traseu al viitorului drum, asigurând astfel o evoluție constantă în dezvoltarea generală a proiectului. Mulțumim tuturor colegilor și partenerilor care în aceste momente fac tot posibilul ca toate proiectele să avanseze conform graficului”, se arată în comunicatul publicat în data de 8 decembrie.

Proiectul este finanțat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Consiliul Județean Bihor și va fi executat de echipa noastră împreună cu partenerii: Drumuri Orășenești, Procons Group și Vahostav – SK.

Dezvoltare, inovație și siguranță: Proiectul privind reabilitarea, modernizarea și extinderea Spitalului Județean de Urgență Tulcea avansează zilnic, evidențiind angajamentul constant al societății pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale

În data de 5 decembrie, societatea Erbașu a anunțat că a finalizat structura de rezistență a corpurilor C (Tr.3 și Tr.4) și D, iar în prezent se ocupă de montajul instalațiilor (electrice, sanitare, ventilație) și continuăm  compartimentarea viitoarelor spații medicale.

Totodată, avansăm cu procesul de reabilitare și modernizare a întregului corp de clădire deja existent. Construim pentru viitor. Cu responsabilitate pentru sistemul sanitar din România”, a punctat compania.

Lucrările sunt executate în echipă cu MiniMed Solutions și au ca beneficiari Consiliul Județean Tulcea și Spitalul Județean de Urgență Tulcea.