Gabriela Firea

Marți seară, în cadrul unei emisiuni de la Antena 3, Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea și ministrul mediului, Costel Alexe au avut un schimb de replici dure pe tema poluării din București și a recentului scandal privind calitatea aerului din Capitală. Costel Alexe i-a reproșat Gabrielei Firea că Primăria Capitalei nu ia măsuri concrete pentru a rezolva această situație.

„Sunt revoltat. Ministerul poartă o corespondență și i-am pus în vedere Primăriei Capitalei de fiecare dată că trebuie să se preocupe să identifice soluții, pentru că Bucureștiul astăzi produce un milion de tone de deșeuri pe an din cele 6 pe care le produce România”, i-a spus Costel Alexe Gabrielei Firea.

Aceasta a ținut să menționeze cum că Primăria Municipiului București a luat măsuri pentru a corecta calitatea aerului respirat.

„Faptul că avem din ce în ce mai multe mașini proprietate personală, de aproape unică folosință, e un fapt îngrijorător. De aceea, facem campanii ca cetățenii să folosească transportul public în comun. Foarte multe autobuze merg goale pentru că avem obișnuința de a circula cu autoturismul personal” – Firea


Gabriela Firea a acuzat că PNL-ul încearcă să o transforme într-un țap ispășitor în această problemă.
„S-au făcut lucruri și se vor face. Este foarte bine că e preocupat (ministrul Mediului, n.r.). Partea proastă este că ai tăi colegi nu au făcut în Consiliul General pentru a îmbunătăți calitatea mediului și dumnealui vine și ne dă lecții. Nu mi-a pronunțat numele, dar toți știu cine e primar general”, completează Firea.

Costel Alexe acuză Pirmăria Capitalei că ar fi principala vinovată pentru faptul că cetățenii respiră aer poluat.

Dreptul la replică al Gabrielei Firea nu a întârziat să apară: „E foarte rău că un ministru nu știe ce se întâmplă în București. (…) Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București!”.

Vizibil nervos, Alexe a răspuns: „Noi să ne mutăm din București, doamnă? Dumneavoastră ar trebui să aveți o administrație performantă”.

#News