Cu toate că terapia cu plasmă s-a dovedit, în ultima vreme, a fi una dintre acele terapii cu rezultate bune spre excelente, studiile din întreaga lume confirmând-o ca una dintre puținele metode de a grăbi procesul vindecării în cazul pacienților de COVID-19, țara noastră reușește, din nou, să ajungă în topurile rușinii.

Obiceiurile vechi nu mor

În pofida faptului că în România există aparatură performantă – pusă la dispoziție în mod gratuit – pentru colectarea plasmei de la pacienții vindecați, lucrurile merg, în continuare, cu încetinitorul.

Astfel, rămâne o singură întrebare: de ce s-ar irosi o asemenea oportunitate, de vreme ce avem toate cele necesare? Răspunsul este unul simplu: interesele și banii fac, în continuare, legea în România. Da, chiar și acum, când situația este una critică și când sănătatea ar trebui să fie pe primul loc.

Dincolo de răspunsurile pe care orice român și le poate da de unul singur, există și răspunsurile acreditate, cele venite de la oamenii care se confruntă zilnic cu astfel de probleme. Unul dintre aceștia este Florin Hozoc, CEO al Besmax Pharma Distribution.

Potrivit lui Florin Hozoc, în sistem ar exista câțiva oameni care s-ar face direct responsabili de situația de față, oameni care s-ar roti în funcții de conducere în sistemul românesc de transfuzii.

Căpușări ale sistemului de transfuzii

„Este vorba efectiv despre o mână de oameni, care se rotesc de 10 ani în diversele funcții de conducere din sistemul de transfuzie: Andy Rosin – ajuns la conducerea sistemului de transfuzie printr-o înțelegere făcută de Verestoy Attila și Viorel Hrebenciuc. Sora lui Andy Rosin este Anne Jugănaru, care a fost ani de zile una dintre cele mai influente femei din PSD. Andy Rosin a „domnit” între anii 2009 – 2015, cu o scurtă întrerupere de 2 ani, când a fost înlocuit la conducerea INHT de Luminița Rusen. Am folosit termenul „a domnit” pentru că efectiv a tratat sistemul de transfuzie ca pe propria lui moșie; ba chiar și-a organizat un apartament luxos la ultimul etaj al clădirii Institutului Național de Hematologie Transfuzională. Și-a dezvoltat în acei ani rețeaua lui de directoare fidele ale centrelor de transfuzie. Au fost anii de glorie ai șpăgii instituționalizate în sistemul e transfuzie: a înființat Societatea Română de Medicină Transfuzională, care era sponsorizată de firmele care beneficiau de licitații aranjate, iar apoi, asociația sponsoriza directoarele de centre pentru a participa la diverse congrese exotice. Un amestec de dictator și macho trecut, a reușit să dețină mulți ani toate funcțiile din sistemul de transfuzie: director INHT, președintele Comisiei de Transfuzie din MS, Presedintele Societății Române de Medicină Transfuzională. Megaloman și narcisist, nu și-a ascuns deloc prietenia cu cei mai influenți dintre băieții deștepți ai transfuziei: Jean Gerota (fondatorul Hemarom SRL) și Mike Selbi (fondatorul Medicarom SRL), mai ales că s-a lăudat mereu că relația cu cei doi îi asigură și protecție din partea serviciilor secrete. Alina Mirela Dobrotă – fostă șefă a INHT și în prezent Președinta Comisiei de Transfuzie din MS, a fost lăsată ca înlocuitoare a sa de către Andy Rosin. Este susținută de PSD Constanța (alături de Georgeta Bumbac – director economic si ulterior secretar general în MS și Constantin Dina – șeful corpului de control al MS). Este un executant perfect al ordinelor care vin de la susținătorii ei politici sau de la băieții deștepți din transfuzie. Corina Posea, Lăcramioara Scripcaru, Rodica Lighezan, Georgeta Hanganu sunt cele mai active dintre „amazoanele” lui Andy Rosin, cele care nu lipseau din comisiile de licitație sau din comisiile tehnnice de fundamentare „tehnico-medicală” a fiecărei licitații, astfel încât caietele de sarcini să fie croite pentru a elimina din start orice concurență nedorită. Și nu sunt singurele, dar sunt cele mai fidele.”, declară Hozoc pentru Ziarul de Investigații.

Întregul interviu cu Florin Hozoc poate fi citit pe Ziarul de Investigații.

Citește și: Primăria Capitalei și o propunere: să donăm plasmă pentru cei în stare gravă

#News