Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Condițiile de temperatură și presiune transformă atomii de carbon în diamante: este concluzia la care au ajuns astrofizicienii, după ani de studiu.

Practic, pe planetele Uranus și Neptun, aceste condiții extreme duc la prezența unor diamante despre care omenirea va ști mereu că există, dar nu le va putea niciodată colecta.

Astrofizicianul Naomi Rowe-Gurney, specializată în studiul celor două planete, a explicat acest proces, într-un interviu postat pe site-ul NASA.

Iubesc acești giganți de gheață, mai ales pentru că nu au fost studiați prea mult. Inițial am vrut să-mi fac doctoratul pe aceste două planete, pentru că erau atât de multe întrebări fără răspuns. Pur și simplu nu știm nici măcar cum s-au format și de ce sunt așa cum sunt. Nici nu știm dacă e corect să fie numiți giganți de gheață, pentru că cine știe ce este înăuntru?”, a spus astrofizicianul

Uranus și Neptun au o culoare albastră pentru că au niveluri ridicate de metan în atmosfera lor. De asemenea, telescopul spațial James Webb va începe, în curând, să le exploreze

Potrivit explicațiilor, Soarele interacționează cu metanul din atmosferă și îl descompune în mai multe hidrocarburi diferite. M

Multe dintre aceste lanțuri conțin hidrogen și carbon și o mulțime de substanțe cu nume fanteziste, precum diacetilenă, acetilenă și metilacetilenă.

Și încă nu știm cu adevărat totul, cum ar fi compoziția a tot ceea ce este acolo, și încă găsim lucruri noi tot timpul. De aceea, telescopul James Webb este atât de interesant, pentru că vom putea vedea mult mai multe lucruri de pe cele două planete”, a adăugat Naomi Rowe-Gurney.

Metanul conține carbon, care poate fi zdrobit de presiunile imense care au loc în atmosferă, formând diamante

În interiorul planetei, când totul devine foarte cald și foarte dens, aceste diamante se formează și se acumulează, apoi devin tot mai grele.

Asta înseamnă că plouă în atmosferă. Dar nu este ploaia pe care o vedem aici, deoarece aceste presiuni sunt extreme și nu vom putea niciodată să ajungem acolo. Așa că, chiar dacă aceste diamante există, nu am fi niciodată în stare să le colectăm”, a explicat astrofizicianul.

Traducere Indiatoday