După cum vă anunțam și în cursul zilei de ieri, astăzi s-au împlinit 300 de ani de la aducerea în țară a osemintelor Sfântului Constantin Brâncoveanu, cel considerat martir atât de Biserica Ortodoxă Română, cât și de cetățeni. În spiritul evenimentului de astăzi, umaniștii de la PPU (social-liberal) au fost astăzi prezenți la procesiunea din curtea Bisericii Sfantul Gheorghe Nou, cea aflată la kilometrul 0, București.

Conform comunicatului trimis redacției noastre, umaniștii au depus coroane de flori la statuia voievodului Constantin Brâncoveanu. Procesiunea s-a dovedit un real succes, la aceasta participând sute de credincioși.

„Lăcașul de cult în stil Brâncovenesc este, de altfel, și singurul păstrat până astăzi, în prima jumătate a secolului al XIX-lea și în secolul XX biserica având de suferit puternic din cauza mai multor cutremure și incendii. Mai mult decât atât, după ce a fost salvată de la demolare biserica a fost restaurată în forma sa originală.

Ceremonia dedicată momentului de acum 300 de ani și susținută de înalte fețe bisericești a fost impresionantă, fiind asistată de câteva sute de credincioși, care au ocupat curtea din față a bisericii, timp de patru ore. Oamenii au păstrat istanța pe tot parcursul Sfintei Liturghii și slujbei de pomenire pentru Doamna Maria Brâncoveanu, soția voievodului, cea care a repatriat rămășițele pământești ale domnitorului.”, se arată în comunicat.

Vasile Negrilă și Ulise Toader, prezenți la procesiune

La finalul procesiunii religioase, candidații la primăriile de sector din partea PPU (social-liberal), Vasile Negrilă (candidat Sector 4) și Ulise Toader (candidat Sector 3) au depus coroane de flori la statuia Sfantului Constantin Brâncoveanu. Cu această ocazie, candidatul la primăria Sectorului 3, Ulise Toader, și-a anunțat oficial candidatura din partea PPU (social-liberal).

„În semn de profund respect față de credință și înaintașii neamului românesc, câteva zeci de Umaniști, printre care s-au aflat președinții PPU-SL Sector 3 și Sector 4, Ulise Toader și, respectiv, Vasile Negrilă, au depus o coroană de flori, la finalul procesiunii religioase, la statuia Voievodului Constantin Brâncoveanu, aflată în curtea Bisericii Sf. Gheorghe Nou.”, au mai zis umaniștii de la PPU (social-liberal).

Citește și: Mâine, 12 iulie, se împlinesc 300 de ani de la aducerea în țară a moaștelor lui Constantin Brâncoveanu

#News