Restaurantele, cafenelele și teatrele din Cluj se închid, după numai patru zile

Municipiul a reintrat în scenariul roșu, dar și testează mai mult

Restaurantele și teatrele se închid în Cluj-Napoca, iar spectacolele care trebuiau să aibă loc sunt anulate, din cauza incidenței cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Municipiul a reintrat în scenariul roșu, după ce vineri Prefectura Cluj a anunțat o incidență de 3,49 la mia de locuitori, iar măsurile impuse de autorități vor intra în vigoare de duminică.

Pe lângă Cluj-Napoca mai sunt alte opt localități care intră în scenariul roșu: Baciu, Băișoara, Câțcău, Chinteni, Florești, Gilău, Sânmartin și Valea Ierii. Și în aceste localități se aplică aceleași măsuri, specifice localităților care au depășit incidența de 3 la mia de locuitori.

Măsuri care se aplică în Cluj-Napoca

În U.A.T.-urile unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a depășit pragul de 3 la mia de locuitori  se dispun următoarele măsuri:

– activitatea cinematografelor și a sălilor de spectacole este interzisă;

– spectacolele de tipul drive-in sunt interzise;

– activitatea restaurantelor și cafenelelor în interior este interzisă;

– activitatea teraselor este permisă, cu asigurarea distanței de 2 metri și maxim 6 persoane la o masă;

– este interzisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

– activitatea sălilor de jocuri de noroc este interzisă;

Totodată, măsurile luate la nivel național rămân în vigoare, precum purtarea măștii de protecție atât în spații închise, cât și în cele deschise, dar și carantina de noapte.

Primarul Boc, nemulțumit de raportarea națională

Primarul Cluj, Emil Boc s-a arătat nemulțumit de modul în care se face raportarea la nivel național, mai ales în contextul în care în municipiu se testează mai mult decât în alte zone.

„Marile municipii sunt dezavantajate, în special Clujul, de faptul că noi testăm foarte mult și suntem victima propriului succes. Cu cât testezi mai mult, cu atât au mai multe cazuri identificate, iar rata, inevitabil, îți crește. Ori, sunt municipii care testează câteva sute de cazuri și atunci, evident au 2 la mie. Nu este fair-play cu economia unui oraș această modalitate de raportare națională. Nu este un subiect nou, l-am spus de atâtea ori, dar se pare că nu se dorește de la nivelul CNSU să se pondereze cu numărul testelor această rată de incidență. Ceea ce ar fi absolut normal, căci una este să testezi sute, mii și alta este să testezi zeci, cel mult sute”, a declarat Boc, la Ziua de Cluj.

Citește și: ALO PEDI Cluj, recunoscut de OMS ca exemplu de bune practici