Dan Barna și Ludovic Orban

 Ludovic Orban a acceptat cererea liderului USR, Dan Barna, și anume ca scopul principal al noului Guvern Orban 2 să fie alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Ce a cerut USR premierului Orban

Acest lucru a fost dezvăluit de Dan Barna, care a precizat că declanșarea alegerilor anticipate reprezintă o prioritate pentru Alianța USR PLUS .

„I-am cerut premierului, şi a fost de acord ca, pentru cel de-al doilea guvern, primul obiectiv al programului de guvernare să fie alegerea primarilor în două tururi, dar şi celelalte elemente din acordul politic pe care l-am semnat cu PNL la investirea guvernului toamna trecută, astfel încât, în situaţia în care cei de la PSD vor forţa investirea unui guvern, acel guvern să aibă un mandat de la Parlament să revină la primarii în două tururi, să rezolve şi să ia măsurile pe mediu, spre exemplu, sau pe cele legate de Secţia specială, care se găsesc în momentul de faţă în acordul cu PNL”, a spus Dan Barna.

USR PLUS vrea alegeri anticipate

 Potrivit liderului USR, declanșarea alegerilor anticipate este o prioritate pentru Alianța USR PLUS. El susține că există scenariul ca Guvernul Orban 2 să nu fie investit după audierile miniștrilor și votul din Parlament.

Citește și Dan Barna in tratative cu Ludovic Orban.

„Am discutat, bineînţeles, despre agenda politică a momentului, respectiv alegerile anticipate ca prioritate pentru USR şi pentru Alianţa USR PLUS. Perspectiva este una foarte clară, în momentul de faţă, să picăm această primă propunere de guvern care se află acum pe masa Parlamentului pentru a ajunge la cea de-a doua nominalizare, care, la rândul ei, fiind respinsă, să intrăm în ceea ce aşteaptă toată România, respectiv alegeri anticipate. I-am spus foarte clar premierului Orban că atât USR, cât şi Alianţa USR PLUS suntem pregătiţi pentru alegeri, fie că vor fi anticipate, fie că vor fi la termen”, a declarat Dan Barna, după discuțiile purtate cu premierul Ludovic Orban, la Palatul Victoria. Dan Barna a dezvăluit că dacă vor fi organizate alegeri anticipate este probabil ca ulterior să existe o alianța PNL – USR PLUS, care să asigure guvernarea. „Este scenariul cel mai probabil pentru România, vom vedea, în funcţie de rezultatele electorale, evident”, a declarat Dan Barna. #News.