Dosarul caselor lui Iohannis, motiv de dispută politică

Unul dintre cele mai cunoscute dosare de la Parchetul General este cel al președintelui Klaus Iohannis. Poate că acest dosar nu ar fi avut atât de multă notorietate dacă adversarii săi politici nu ar fi decis să folosească această informație tocmai pentru a-l discredita pe șeful statului, în scop electoral. Însă, cum luptele politice se desfășoară, de cele mai multe ori, pe cercul cel mai de jos al lui Dante, politicienii nu-și văd bârna din propriul ochi și aleg să lupte cu toate armele din dotare, oricât de ruginite ar fi acestea. Dacă taie în carne vie, ce mai contează infecția de după?

Citește și: Avocata cu 16 case, numită secretar de stat

Problema caselor, saga începutului

Întrucât modul de intrare în posesia caselor a familiei Iohannis dădea de bănuit, la momentul respectiv s-a decis urmărirea cazului. Mai pe larg, este vorba despre un imobil din Sibiu, pe care familia prezidențială l-a închiriat ulterior unei bănci. Suspiciunile planau în jurul sumelor pe care cei doi le-au încasat de la chiriaș, sume ce, în opinia anchetatorilor, ar fi trebuit recuperate, având în vedere litigiul obținerii imobilului.

Respectivul imobil a fost pierdut de către soții Iohannis în anul 2015, ca urmare a unui proces civil desfățurat împotriva lor. Deși inițial, imobilul fusese cumpărat de către aceștia în anii ‘90, ulterior s-a descoperit că există încă moștenitori în viață ai acestuia, astfel că imobilul a trecut în grija statului.

Parchetul General a clasat dosarul caselor lui Klaus Iohannis

Vestea bună pentru Carmen și Klaus Iohannis a venit astăzi, când Parchetul General a decis clasarea cazului, cauzele penale fiind închise.

Citește și: Recursul compensatoriu a fost anulat prin decret prezidențial

#News