Zeci de cetățeni americani, înșelați de către o companie de transport din Brașov

Prejudiciul depășește 700.000 de dolari.

Polițiștii din Brașov fac percheziții, marți dimineață, într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave privind un prejudiciu de 775.000 de dolari produs unei companii americane, potrivit ziare.com.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a transmis că anchetatorii fac percheziții la adresele a patru persoane fizice cu cetăţenie română şi la sediul unei persoane juridice române. Compania română, care este anchetată, a promis că efectua un zbor dus-întors pe ruta New York – Kazahstan, în datele de 15 și 17 august. Compania ar fi trebuit să transporte 250 de pasageri americani, dar după încasarea banilor, inculpații nu au mai prestat serviciul contractat.

Păgubită în acest caz ar fi o companie americană, au anunțat procurorii

Potrivit prim-procurorul Claudiu Sandu, în cauză se efectuează urmărirea penală, fiind luate măsuri asigurătorii faţă de una dintre persoanele fizice şi faţă de persoana juridică română, cercetate pentru infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave (săvârşită împotriva unei companii americane) şi spălarea banilor, respectiv faţă de celelalte 3 persoane fizice cercetate pentru infracţiunea de spălarea banilor.

„Cercetările privesc încheierea şi executarea unui ”contract de navlosire, respectiv a soluţionării pe cale amiabilă a litigiului născut din neexecutarea acestui contract încheiat de persoana vătămată (compania americană) cu persoana juridică română, având ca obiect transportul aerian ce trebuia operat de persoana juridică română în datele de 15 şi 17.08.2022, pe ruta JFK (SUA) – ALA (Kazahstan) şi înapoi, a 250 de pasageri. Prejudiciul produs prin înşelăciune este de 775.000 USD”, se arată în comunicatul de presă.

De asemenea, s-a stabilit că în perioada 12.08-23.09.2022 cele patru persoane fizice şi persoana juridică română ”au executat în coautorat operaţiuni financiare cu privire la suma de 774.956 USD (produsul infracţiunii de înşelăciune) în scopul ascunderii originii ilicite a fondurilor.

În fapt, ar fi ascuns natura banilor sub forma unor drepturi de utilizare a unei aeronave, prin intermediul unui cont colector deschis la o bancă americană în care au transferat suma de 650.000 USD cu titlu de garanţie şi a unui contract de leasing operaţional încheiat în data de 23.09.2022 cu o companie din Irlanda”, arată sursă citată. Cei patru suspecţi vor fi duși la sediul parchetului pentru audieri.

Tânăr din Iași, diagnosticat cu leptospiroză