Calin Popescu Tariceanu

După anunțarea candidaturii lui Călin Popescu Tăriceanu la Primăria Capitalei, e rândul anunțării candidaturilor de sector din partea ALDE. Astfel, într-un comunicat ALDE se menționează:

„O echipă tânără, care îmbină experienţa profesională cu tinereţea şi entuziasmul, acestea sunt caracteristicile echipei de candidaţi pe care ALDE i-a validat pentru funcţiile de primari de sector în municipiul Bucureşti”, se arată într-un comunicat ALDE.

Sectorul 1

Amalia Nenovici este candidatul ALDE pentru Sectorul 1.

„Dacă valori precum educaţia, siguranţa şi sănătatea vă sunt repere şi dacă alegeţi să vă creşteţi copiii în spiritul acestora, îmi sunteţi deja alături pentru schimbarea Sectorului 1! Pasivitatea nu este o soluţie. Acţiunea, în schimb, este”, a declarat Amalia Nenovici.

Sectorul 2

În Sectorul 2, candidatul ALDE va fi Ioana Mezei.

„Experienţe profesionale precum cea de corespondent de presă în Irak, în plin război, sau observator în zone post-război, precum Kosovo, nu au făcut decât să mă întărească şi să mă înveţe să pun oamenii şi sănătatea pe primul loc. Îmi doresc ca cei 30 de ani de experienţă profesională să îi pun în slujba locuitorilor Sectorului 2, sector în care îmi desfăşor o mare parte din activitate şi în care învaţă fiul meu”, a spus Ramona Ioana Mezei.

Sectorul 3

Bogdan Valentin Brătianu, fost consilier local, va candida din partea partidului lui Călin Popescu Tăriceanu pentru Sectorul 3.

„Dragii mei, revin Brătienii la primărie! Ce s-a făcut bine se va continua, ce s-a făcut greşit se va îndrepta, ce nu s-a făcut şi este necesar sectorului se va face. Am acceptat această responsabilitate pentru că am în spate o echipă de oameni cu adevărat potriviţi pe care mă bazez, atât în această campanie electorală, cât, mai ales, ulterior, în Consiliul local, pentru a pune în practică proiectele prin care vreau să construim viziunea liberală a următorilor 4 ani pentru administraţia locală a Sectorului 3″, a spus Brătianu.

Sectorul 4

Adrian-Vlad Chiotan este, de asemenea, candidatul ALDE pentru Sectorul 4.

„Sunt antreprenor, manager şi am activat atât în domeniul public, cât şi în domeniul privat. Sunt singurul candidat cu adevărat liberal pentru Primăria Sectorului 4 şi vreau să folosesc experienţa pe care am acumulat-o în schimbarea sectorului, din funcţia de primar”, spune despre sine Adrian-Vlad Chiotan.

Sectorul 5

Ion Valentin Voicu va candidat din partea lui Tăriceanu la Primăria Sectorului 5, împotriva lui Cristian Popescu Piedone și a actualului primar Daniel Florea.

„Sunt mândru de realizările din mandatul de consilier local la Primăria Sectorului 3. Consider că acum pot face un pas mai departe şi candidez pentru că îmi doresc, din funcţia de Primar al Sectorului 5, să facem acest sector să arate cel puţin ca Sectorul 3. Sunt cel mai tânăr candidat la funcţia de Primar al Sectorului 5, dar ştiu de ce are nevoie acest sector: investiţii!”, a spus Ion Valentin Voicu.

Sectorul 6

Iar în Sectorul 6, ALDE va susține candidatura deja cunoscutului Tudor Tim Ionescu, devenit faimos în urma scandalurilor cu Oana Zăvoranu.

„Sunt un tânăr antreprenor crescut de bunicii săi, în spiritul respectului faţă de comunitate şi iubire a ţării şi nu mă sfiesc să spun asta, chiar dacă pentru mulţi va suna desuet. (…) Candidez pentru funcţia de primar al Sectorului 6 pentru că mă doare să văd cum acest sector, cu cel mai mare potenţial de dezvoltare din tot Bucureştiul, stă pe loc şi nu arată aşa cum ne dorim, aşa cum ar trebui, aşa cum merităm! Merităm un Sector 6 dezvoltat, curat, sigur şi sănătos!”, a spus Tudor Tim Ionescu.

Citește și: Băsescu, despre Tăriceanu: „O să-l bat de-o să-l snopesc! O să-i scot politica din cap!”

#News